Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mărţişorul în patrimoniul UNESCO

fullsizerender_2.jpg

Igor Vieru, Martisor, 1975, ulei pe panza, din colectia Muzeului National de Arta al Moldovei
Igor Vieru, Martisor, 1975, ulei pe panza, din colectia Muzeului National de Arta al Moldovei
Image source: 
Igor Vieru

Un obicei cu stravechi rădăcini în spatiul est-european are şanse să intre în patrimoniul UNESCO. Binecunoscutul mărţişor este întâlnit de secole nu doar în România ci şi în Serbia, Macedonia, Republica Moldova şi în Bulgaria. Tradiţia a rămas vie nu doar în spaţiul românesc ci şi la vecinii de peste Prut precum şi în Bulgaria. Tocmai de aceea, cele trei state depun la UNESCO un proiect prin care se doreşte intrarea în patrimoniul mondial a acestei tradiţii.

Ambasada României din Paris a găzduit în acestă săptămână o întalnire cu miniştrii Culturii de la Bucureşti şi Chişinău. Aceştia au asistat la un spectacol dedicat mărţişorului. A cântat Vali Boghean Band iar Cristina Teacă a stat de vorbă cu Adrian Cioroianu, delegat permanent pe lângă UNESCO :

Cristina Teacă :  De când purtăm acest minunat simbol ?

Ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO:  Potrivit etnografilor, mărţisorul vine de dinainte de creştinism, este mai vechi decât Crucea. In transcripţia modernă este un obicei care la noi, într-un fel, a pătruns în spaţiul urban în secolul XIX. El era purtat în mediul rural în zona de est a României cum se întâmplă astăzi, spre exemplu, în Republica Moldova îl purtau şi bărbaţii. Astăzi, în lumea urbană a României îl oferim doamnelor şi domnişoarelor. Dar, în vecinătatea noastră de sud, în Bulgaria, îl poartă şi bărbaţii chiar şi astăzi. Deci vedeţi că este un melanj de tradiţii, unele precreştine. Sigur că trimiterea este la renaştere, la primăvară. Interesant este că nu apare culoarea verde, apare culoarea roşu care probabil că vine de la culoarea sângelui reîmprospătat primăvara. Tinde să devină mai curând un obicei urban, deşi el, la origini, este născut în lumea satului de la nord şi de la sud de Dunăre.

 

Cristina Teacă : Ce a însemnat iniţial şi unde a ajuns pe parcursul anilor ?

Ambasadorul Adrian Cioroianu: Evident că de-a lungul timpului iată că s-a mai modificat, se mai adaptează. Ïntr-un fel fiecare generaţie preia dar şi reinventează o tradiţie. Este foarte interesant că la noi s-a transformat după 1990. Sigur că exista şi în timpul comunismului. Bineînţeles că ofeream şi atunci mărţişoare. Dar, într-un fel, acest amestec între tradiţie şi comerţ, nu trebuie să ne ferim să o spunem, apariţia a multor mici meşteşugari care au reinventat tradiţia mărţişorului pe piaţa românească face ca astăzi mărţişorul să fie oarecum diferit de ceea ce era înainte de 1989. Atunci era un produs standardizat, de stat, iar astăzi asistăm la o explozie de interpretări ale acestei tradiţii, ale acestui simbol. Vedem cum în România de astăzi mica bijuterie, micul semn, mărţişorul tinde să devină mai important decât şnurul alb-roşu. In Bulgaria şi în bună parte şi în Republica Moldova firul trebuie să fie mai vizibil decât bijuteria în sine. La noi, mica bijuterie uneori devine foarte importantă şi uneori chiar foarte valoroasă, oferindu-se mai ales doamnelor. Dar, în jurul nostru, firul este mai important decât mărţişorul ca atare.

 

Cristina Teacă : Probabil din acest motiv am şi observat la evenimentul organizat acum de Ambasada României din Paris, doamne dar şi domni purtând doar firul alb şi roşu.

Ambasadorul Adrian Cioroianu : Da, am observat la vecinii noştri bulgari că firul este mult mai important. Firul este uneori suficient pentru a simboliza mărţişorul. Pe când la noi, firul este anexa unei mici, să zicem, piese, care uneori tinde să fie o mică bijuterie.

 

Cristina Teacă: Vom reuşi să protejam mărţişorul?

Ambasadorul Adrian Cioroianu: Inscrierea ca tradiţie şi nu ca obiect neapărat căci nu există un obiect standardizat pe care să-l numim mărţişor şi nici nu ne-am dori să existe.  Noi dorim să înscriem tradiţia în patrimoniul imaterial UNESCO. Nici măcar această înscriere, în cazul în care o vom realiza, nu este o garanţie că tradiţia va rămâne aidoma. Nici în momentul de faţă ea nu este singulară dintr-o ţară în alta,  din Republica Moldova şi până în Bulgaria ori din România şi până în Macedonia. Nefiind uniformă, facem trimitere la simbolística ei, la tradiţia pe care o reprezintă, la sentimentul pe care îl determină la fiecare început de martie. Si atenţie: la fiecare început de martie, pentru că uneori unii dintre vecinii României dau mărţişoare şi după 1 martie, nu numai în ziua de 1 martie. Nu există o garanţie că el va rămâne neschimbat după cum nici până acum nu a rămas neschimbat. Dar haideţi să recunoaştem că într-un fel asta este forţa tradiţiilor. Faptul că ele pastrându-şi nucleul nealterat, totuşi, ţin pasul cu societatea în fiecare generaţie. Pentru că nu   este numai cazul mărţişorului este practic cazul tuturor tradiţiilor pe care le putem imagina. Ele se readaptează şi se reinventează cu fiecare generaţie. Si cred că în asta constă forţa culturii şi a tradiţiei interpretate cultural.  

 

Cristina Teaca in dialog cu Adrian Cioroianu, delegat permanent la UNESCO
1019