Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Moscova şi Washington, tensiuni legate de Siria dar şi de zonele de influenţă

2017-04-12t085710z_640741750_rc18e9a99b40_rtrmadp_3_usa-russia-tillerson_0.jpg

Serghei Lavrov si Rex Tillerson
Serghei Lavrov si Rex Tillerson
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Statele Unite şi Rusia încearcă să poarte un dialog constructiv la nivel de miniştri de externe, după ce în ultimile zile comunitatea internaţională a asistat la o veritabilă bătălie verbală între Washington şi Moscova, amintind de anii cei mai tensionaţi ai războiului rece. Dincolo de problema armelor chimice pe care le deţine sau nu preşedintele sirian Bachar al-Assad, dincolo de căutarea unui posibil scenariu de pace în Siria, americanii şi ruşii se ciocnesc de fapt pe mai vechiul teren de luptă al zonelor de influenţă.

Imposibila pace în Siria, măr al discordiei

Rex Tillerson, fost magnat al petrolului devenit şef al diplomaţiei americane pare să fie totuşi primit la Moscova ca un prieten. In trecut el i-a strîns deseori mîna preşedintelui Vladimir Putin şi din această mînă a primit de altfel în 2013 Rex Tillerson o importantă distincţie rusă, ordinul Prieteniei. Nimic mai preţios decît prietenia între popoare, şi bine ar fi ca Rex Tillerson să poată contribui la calmarea tensiunile dintre americani şi ruşi. Pînă la urmă Vladimir Putin l-a primit la Kremlin, deşi iniţial agenţiile de presă au afirmat că demnitarul american nu va avea nici o întîlnire cu preşedintele rus

Cele două părţi rămîn însă, în privinţa Siriei cel puţin, pe poziţii total diferite, reafirmate cu insistenţă înainte de întîlnirea lui Rex Tillerson cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Preşedintele Vladimir Putin a continuat să afirme că atît americanii cît şi opinia publică mondială s-au lăsat manipulaţi. El are două explicaţii posibile pentru atacul cu gaze chimice comis pe data de 4 aprilie şi soldat cu 87 de morţi într-o regiune controlată de rebeli: fie că aviaţia siriană a lovit un depozit al rebelilor, spune Putin, fie că atacul a fost pur şi simplu inventat.

Cum ruşii au supervizat în urmă cu patru ani, lichidarea stocului de arme chimice al preşedintelui Bachar al-Assad, ei nu vor de fapt să recunoască în nici un fel că nu şi-ar fi dus la bun sfîrşit misiunea. Kremlinul continuă să mai avertizeze că plecarea lui Assad de la putere ar deschide cîmp liber jihadiştilor.

De partea lor, americani insistă ca Moscova să-l abandoneze pe dictatorul de la Damasc care în nici un fel nu mai este compatibil cu ideea de viitor pentru Siria. Liderii americani s-au lansat în ultimile zile în atîtea diatribe împotriva lui Bachar al-Assad încît l-au comparat şi cu Hitler. Ceea ce a provocat o reacţie critică la Berlin din partea doamnei Angela Merkel. Atenţie, a spus ea, compararea situaţiilor actuale cu crimele naţional-socialiste comise în Germania nu duc la nimc bun… Ne aflăm deci într-o logică de confruntare verbală şi este greu de crezut că Vladimir Putin ar putea să cedeze.

De altfel Rusia a blocat deja la ONU o rezoluţie de condamnare a regimului de la Damasc, şi o altă rezoluţie prezentată miercuri de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie riscă să aibă aceeaşi soartă. In ce-i priveşte pe Rex Tillerson şi pe Serghei Lavrov, declaraţiile lor înainte de a se întîlni au fost făcute pe un ton "pozitiv."

Jocul sferelor de influenţă

"Vrem să înţelegem care sunt intenţiile reale ale Statelor Unite în materie de politică internaţională, astfel încît să poată fi evitată recidivarea atacului americn în Siria", a spus Serghei Lavrov, citat de Agenţia France Presse. El a mai subliniat că Rusia vrea să obţină "crearea unui front comun împotriva terorismului" şi că linia Moscovei se bazează pe respectarea dreptului internaţional.

Rex Tillerson a afirmat că doreşte "un schimb deschis, franc şi sincer, destinat să clarifice obiectivele şi interesele comune odată cu diferenţele nete ale celor două ţări în privinţa principalelor dosare".

Marele dosar rămîne însă cel al zonelor de influenţă, iar aici lucrurile se complică. Rusia se află într-o evidentă ofensivă pe acest plan şi încearcă să-şi refacă sfera în care dădea ordine pe vremea Uniunii Sovietice.

De altfel, pe plan internaţional, mai toate marile puteri se află în această logică. Turcia încearcă să-şi impună voinţa într-un spaţiu care a aparţinut Imperiului Otoman, şi o face prin presiuni militare cît şi prin manipularea diasporei. Iranul vrea să fie recunoscut ca putere regională şi speră să-şi poată construi o bază navală în Siria. China, India, Africa de Sud, Brazilia, sunt, în forme diferite, tot într-o logică de extindere a influenţei lor. Si într-un fel toate aceste ţări vor să semnaleze că hegemonia occidentală se aproprie de sfîrşit. In privinţa Uniunii Europene, din păcate putem spune că zona ei de influenţă nu este teribilă, ba chiar se reduce. Nici la sud, în zona Mediteranei, nici la est, în Ucraina şi în alte foste republici sovietice, Uniunea Europeană nu a reuşit să se impună, iar Brexitul i-a redus considerabil o anumită autoritate geopolitică.

Asistăm în orice caz la o remodelare a satului planetar şi a influenţelor, iar marile ansambluri, cum este cazul cu Uniunea Europeană, nu mai au un cuvînt greu de spus. Specialiştii spun că revine în actualitatea practica alianţelor bilaterale sau trilaterale, sau alianţele bazate pe anumite interese imediate. Recent, la Madrid, a avut de exemplu loc o reuniune la vîrf a 7 ţări europene cu ieşire la Mediterana, şi care în mod evident au motive să se înţeleagă în privinţa multor probleme.

Rusia lui Vladimir Putin şi America lui Donald Trump sunt acum ca două plăci tectonice care se repoziţionează. Ori, se ştie din geologie că atunci cînd se reaşează plăcile tectonice se produc cutremure şi uneori chiar catastrofe.

825