Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Misterul Macron" la Palatul Elysée

2017-04-22t170739z_920160331_rc1adcf7e720_rtrmadp_3_france-election-macron.jpg

Brigitte si Emmanuel Macron
Brigitte si Emmanuel Macron
Image source: 
credit foto: rfi.fr

De mai multe ori în presa franceză şi străină au apărut titluri de genul "Misterul Macron" sau "Emmanuel Macron, o enigmă franceză". Parcursul său şi declaraţiile lui Emmanuel Macron  au fost analizate cu lux de amănunte, după cum şi viaţa sa personală este un subiect abordat des mai ales de presa populară (people). In ce constă însă acest "mister"?

Primul "mister" este succesul său neobişnuit. S-ar spune că acestui om tînăr i-a reuşit totul şi încă foarte repede. Surprinzătoare este însă şi dinamica mişcării iniţiată de el, care a fost “maşina” sa electorală, laboratorul său de idei, baza sa de propulsie.

Ideea de a-şi lansa propria mişcare politică i-a venit lui Emmanuel Macron după ce a studiat mişcările cetăţeneşti din diverse ţări: Nouvelle Donne în Franţa, Podemos în Spania, sau modul în care s-a impus Barack Obama la primarele americane din 2007 – 2008.

Pe data de 6 aprilie 2016, cînd îşi lansa, în faţa a 250 de persoane, mişcarea “En Marche” el ţinea să precizeze însă că alegerile prezidenţiale nu erau “prioritatea” sa. Privită iniţial cu scepticism, mişcarea sa a suscitat însă foarte repede un fel de entuziam în rîndurile opiniei publice iar adeziunile şi donaţiile s-au multiplicat. Candidatura sa la prezidenţiale a cîştigat apoi foarte mult în greutate după ce s-a aliat, în februarie 2017, cu François Bayrou, liderul mişcării centriste, MoDem.

Mediile de informare s-au focalizat foarte mult şi pe un alt aşa-zis “mister": viaţa sa privată. Emmanuel Macron a devenit aproape un personaj de foileton mediatic, din multe puncte de vedere, dar a şi jucat cu abilitate acest joc. Mulţi jurnalişti, mai ales anglo-saxoni, s-au întrebat uneori cum poate funcţiona un mariaj dintre un tînăr de 39 de ani şi o femeie care are cu 24 de ani mai mult decît el.

Emmanuel Macron a afirmat de mai multe ori că soţia sa, Brigitte, l-a ajutat enorm în viaţă şi l-a format încă de cînd el avea 17 ani şi era elev de liceu. Atunci de altfel a întîlnit-o Emmanuel pe Brigitte, în contextul unui atelier de teatru. Personal consider de altfel că un om politic care iubeşte teatrul şi ajunge preşedinte are şanse să înţeleagă într-un mod mai profund şi mai nuanţat problemele şi misterele lumii.

 

 

 

1138