Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (109)

9782818008638.jpg

Image source: 
credit foto: P.O.L.

 P.O.L.

Numeroase edituri din Franţa au în cataloagele lor scriitori români traduşi în franceză. Marile edituri rămîn însă… prudente. Gallimard i-a publicat pe Gabriela Adameşteanu şi pe Horia Bădescu. Editura Seuil l-a publicat pe Norman Manea. Uneori, marile edituri se limitează la unul sau doi autori români, pentru că “a vinde” literatură est-europeană nu este uşor. Există însă şi edituri mai “prietenoase” faţă de scriitorii români, cum ar fi Non Lieu, Jacqueline Chambon sau P.O.L. Despre aceasta din urmă, atipică, ne vorbeşte în cele ce urmează Virgil Tănase.  

Eram câteva sute de privilegiaţi, invitaţi într-una din sălile de cinema de pe marile bulevarde, la avanpremiera unui lung metraj care se va difuza în curând pe ecranele pariziene. Faisant suite à un autre long métrage d’il y a quelques années, editorul Paul Otchakovski-Laurens îşi povesteşte cariera. Il n’est question aujourd’hui des ses origines roumaines : fils d’un peintre juif de Bessarabie, mort de tuberculose en France quand son fils n’avait qu’un an, adoptat apoi de familia Laurens de la Sablé-sur-Sarthe. Şi nici de excursia în Maramureş pe care am făcut-o împreună la începutul anilor şaptezeci et dont il reste des traces concluantes dans les dossiers de la Securitate. Zărim în schimb, în mai multe rânduri, coperţile cărţilor lui Dumitru Ţepeneag, publicate toate de Paul Otchakovski-Laurens, de pe la începutul anilor şaptezeci, când apărea  « Exercices d’attente » , version française du volume roumain « Aşteptare », celui qui avait sur la couverture le tableau de Magritte intitulé « Le mal du pays », jusqu’aux tout récents romans du cycle « européen ».

Dacă vă vorbesc de această înfrăţire a editorului francez cu un scriitor român, mai degrabă decât să mă opresc la alte cărţi recent publicate de Paul Otchakovski-Laurens, printre care un roman de Mircea Cărtărescu, c’est parce qu’il me semble que j’y retrouve tout ce qui fait l’excellence de cet éditeur à part, et reconnu comme tel dans le paysage français : une histoire et un crédo care constituie trama unui film menit să ne istorisească prin imagini simbolice şi reconstituiri  parodice cum s-a constituit destinul unui om care a trecut prin viaţă închinându-şi-o dragostei de literatură.

Paul Otchakovski-Laurens, qui est devenu éditeur parce qu’il aime lire, est un des rares, peut-être le seul éditeur français important d’aujourd’hui qui n’a pas un comité de lecture ni des conseillers littéraires. Il lit lui-même tous les manuscrits qu’il reçoit – en partie ceux qu’il refuse, jusqu’au bout ceux qu’il a l’intention de publier. Nu publică decât literatură contemporană şi textele pe care le alege sunt întotdeuna cele care caută un drum nou în literatură. Les auteurs qu’il publie sont ceux qui, pour des raisons diverses dont témoigne leur écriture, refusent de prendre les chemins battus. Nu întâmplător Paul Otchakovski-Laurens a fost atras de exerciţiile de stil ale lui Ţepeneag şi de « Arpièges »-le lui – titre qui renvoie en même temps à la musique : « arpège », et à l’« art » qui est un « piège ». Quand un auteur o ia atât de peste brazdă, hăisa cu drumul, nu e de mirare că unii se satură să tot umble pe nişte « holzwege » şi abandonează, ieşind din atenţia editorului.

Pe cei care însă merg cu obstinaţie sur un chemin qui n’est pas celui de tout le monde et dont personne ne sait où il aboutit, pe cei care au ajuns poate, deja, pe un ţărm que le lecteur d’aujourd’hui n’est pas apte à apercevoir, Paul Otchakovski-Laurens, qui n’en sait pas plus que ces lecteurs, continuă să-i publice cu o încredere oarbă, indifférent aux chiffres de vente. Ceea ce i-a adus, cum era de aşteptat, des déboires avec les grandes maisons d’édition qui l’avaient accueilli, avant qu’il pût mettre sur pied sa propre maison d’édition, P.O.L. Des déboires avec les banques după aceea.

Şi câţiva din autorii publicaţi la editura P.O.L. se amuză jucând rolul celor care judecă aspru, în numele eficacităţii economice şi a rentabilităţii, păpuşa-copil din care Paul Otchakovski-Laurens a făcut, în ambele sale filme, un alter ego. image à la fois de l’innocence et de la vulnérabilité. Image de lui-même mais aussi de la littérature, tout aussi innocente et vulnérable dans un monde où elle a été depuis toujours aux prises avec les brutes, les Calibans, mereu mai puternici, mai vânjoşi, mai cu picioarele pe pământ şi mereu înfrânţi.

Pentru că, de fapt, filmul cu o păpuşă şi multe, multe cărţi al lui Paul Otchakovski-Laurens este un omagiu adus mereu izvorâtoarei literaturi par celui qui publie des livres non pas parce qu’il suppose que le lecteur veut les lire mais parce qu’il suppose que dorinţa de-a citi vine din faptul că nici un autor şi nici o carte nu poate spune pe de-a-ntregul şi până la capăt ce-am vrea să citim. Ce-am vrea să citim ca să aflăm cine suntem. Ce qui fait que la littérature se renouvelle à l’infini.

 

 

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (109)
559