Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa, legislative: început de adio spus statului providenţă

000_par3136189_0.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

Istoria democraţiei franceze deschide un nou capitol, inedit, odată cu alegerile legislative de duminică marcate printr-un abstenteism  record dar şi printr-o victorie totală a partidului prezidenţial, "La République en marche". Un vast şantier de reforme se deschide în faţa preşedintelui Emmanuel Macron care dispune acum de toate atuurile pentru a-l duce la bun sfîrşit în cursul mandatului său de cinci ani.

Mai întîi cifrele

Mişcarea lansată de Emmanuel Macron în urmă cu un an şi şase luni, devenită între timp partid, deţine, cumulînd 308 locuri, majoritatea absolută în Parlament. Iar dacă ţinem cont şi de aliaţii centrişti ai preşedintelui, el poate conta pe 350 de deputaţi.

Dreapta, cu 130 de locuri, rămîne prima forţă de opoziţie, deşi niciodată nu a avut atît de puţini deputaţi.

Partidul socialist, care în urmă cu cinci ani domina viaţa politică franceză, a intrat într-o fază de degringoladă. Înfrîngerea sa este greu de digerat, dacă ne gîndim că avea 284 de locuri în precedentul Parlament iar acum are doar 29.

Absenteismul record, 57 la sută dintre alegători nu s-au deplasat la urne, pune în lumină un simptom grav de neîncredere a alegătorilor în oamenii politici. Democraţia franceză funcţionează dar suferă de oboseală, uzură, decepţii, frustrari, lipsă de elan şi încredere în viitor.

Un fapt pozitiv însă, şi cu totul nou, este “feminizarea” Parlamentului. Niciodată Franţa nu a avut atîtea femei cu mandat de deputat, mai precis 223. În urmă cu cinci ani doar 155 de femei intrau în Parlament, şi deja acest număr era considerat un record. Putem spune că puterea legislativă se apropie cu paşi mari de paritatea femei-bărbaţi. In prezent, deci, 40 la sută dintre deputaţi sunt femei, ceea ce ameliorează şi poziţia Franţei în clasamentul mondial la acest capitol. În materie de paritate parlamentară Franţa nu este încă exemplul cel mai bun. Belgia, Germania, Elveţia se laudă cu şi mai multe femei în parlamentele respective.

O altă veste bună este reînnoirea fizică şi generaţională a Parlamentului. Din totalul de 577 de deputaţi, 424 pătrund pentru prima oară pe sălile Palatului Bourbon. Ceea ce înseamnă o reînnoire în proporţie de 75 la sută. Numeroşi foşti deputaţi vor trebui deci să spună adio avantajelor financiare pe care le aveau şi chiar să caute de lucru. Există însă în Franţa un program de reinserare profesională a deputaţilor, ei vor fi deci ajutaţi să se îndrepte spre altceva. Salutară este şi scăderea mediei de vîrstă în rîndurile parlamentarilor, de la 54 la 48 de ani. Cel mai tînăr deputat se numeşte Ludovic Pajot, are 23 de ani şi reprezintă Frontul Naţional.

Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon deputaţi

Emmanuel Macron are majoritatea absolută, ceea ce nu înseamnă însă că nu va fi confruntat cu o opoziţie solidă, cu atît mai mult cu cît şefii a două partide contestatare au intrat şi ei în Parlament.

Marine Le Pen, lidera extremei drepte, şi Jean-Luc Mélenchon, şeful radicalilor de stînga, care au devenit deputaţi, promit într-adevăr să-şi facă auzită vocea. Mai ales că Jean-Luc Mélenchon, cu 17 deputaţi, poate conta pe un grup parlamentar, inclusiv pe cei zece deputaţi ai Partidului Comunist Francez.

Frontul Naţional dispune de opt locuri, iar Marine Le Pen a anunţat că va lansa o mare bătălie pentru introducerea unei doze de proporţionale în alegerile legislative. Nu e normal, spune ea, ca un partid care se califică pentru turul al doilea la prezidenţiale să se vadă atît de slab reprezentat în Parlament.

Faptul că Emmanuel Macron va avea în faţa sa o opoziţie importantă este şi el o veste bună pentru buna funcţionare a democraţiei. Ar fi fost anormal ca formaţiunea prezidenţială să cîştige, cum anunţau sondajele, în jur de 500 de locuri în Parlament. Între cele două tururi de scrutin numeroşi editorialişti au avertizat de altfel că un scor de tip sovietic pentru partid atît de tînăr precum cel al lui Emmanuel Macron ar fi fost o anomalie. Si s-ar părea că francezii, cel puţin cei care s-au deplasat la vot, au înţeles mesajul.

In ciuda absenteismului, care este şi el un mesaj, putem spune în acest moment că francezii par hotărîţi să facă un efort în direcţia unor reforme importante.

Reforme cu un preţ social dureros la orizont

Există o majoritate de francezi care, cu durere în suflet, constată că lucrurile nu mai pot merge ca pînă acum… Că Franţa trebuie să adopte reforme precum cele asumate cu 15 ani în urmă de germani dacă vrea să-şi păstreze rangul şi rolul în Europa.

Chiar dacă dispune de arma nucleară şi de un loc de membru permament în Consiliul de securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, francezii constată că Germania, prin atuurile economiei, are uneori mai multă influenţă şi pondere diplomatică.

 Emmanuel Macron apare în prezent ca un fel de încarnare a ultimei şanse: dacă în următorii cinci ani Franţa nu îşi recucereşte galoanele de putere economică credibilă, rolul ei în Europa riscă să se diminueze.

Pagina nouă de istorie pe care o scrie democraţia franceză ţine şi de acest obiectiv: ieşirea dintr-o anumită nostalgie ideologică. Cu durere, deci, francezii au decis că trebuie să se despartă de statul providenţă, să se apropie de modelul de muncă anglo-saxon, să accepte mai puţine avantaje sociale şi mai multă flexibilitate pe piaţa muncii, să pună competitivitatea înaintea altor urgenţe…  

Obosiţi după atîtea scrutinuri francezii se vor duce curînd în vacanţă, dar toamna se anunţă fierbinte în Franţa. Unul din motive este că deseori francezii mai au şi acest obicei special: pe de o parte votează în favoarea reformelor dar apoi tot ei, prin presiune sindicală şi luptă socială, împiedică materializarea reformelor.

455