Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Micul prinţ dans l’espace - Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (111)

41hgmrkb6il._sx344_bo1204203200_.jpg

Image source: 
Credit foto: Le petit prince (Poche)

Micul prinţ dans l’espace

Se spune că "Micul Prinţ", uluitoare feerie cosmică şi metafizică scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, este cartea cea mai tradusă din lume, după Biblie. Pînă în prezent ea a fost transpusă în 300 de limbi, unul din motive fiind şi acela că această poveste se adresează atît adulţilor cît şi copiilor. Există însă şi cazuri cînd unii copii, citind această carte, şi-au propus să devină, ca şi Micul Prinţ, nişte exploratori ai spaţiului, iar odată deveniţi adulţi au şi reuşit… Virgil Tănase de povesteşte o astfel de poveste care s-a născut din pasiunea pentru o poveste. 

C’était touchant et j’étais touché, je le reconnais. Nous longions l’avenue Montaigne où se trouve la Comédie des Champs-Elysées, teatrul unde se juca spectacolul pe care-l făcusem după cartea lui Antoine de Saint-Exupéry Le Petit Prince. Claudie Haigneré mă aşteptase după reprezentaţie, la care venise cu fetiţa ei, şi-mi povestea cum, înainte de a pleca în cosmos pour un séjour dans la station soviétique Mir, consciente des périls d’une telle mission, elle lisait à sa fille des passages du Petit Prince pour lui faire comprendre que si jamais elle ne reviendrait pas, celle-ci ne devra pas être triste. Il suffit de regarder le ciel… Cunoaşteţi cu toţii urmarea.

Cei care visează să ajungă în cosmos, şi dintre care unii chiar şi ajung, telle Claudie Haigneré, n-au cum să nu fie cuceriţi par cette histoire étrange, ce conte philosophique, un fel de basm al zilelor noastre pentru cei mici, un fel de mit pentru părinţi. E şi cazul lui Thomas Pesquet ultimul « spaţionaut » francez – sau poate cosmonaut cum spun ruşii cu a căror rachetă a ajuns în staţia orbitală internaţională mais alors je devrais peut-être l’appeler astronaute, comme les Américains… Doamne, ce încurcătură când politica se amestecă în treburile dicţionarului !

Scurt pe doi, Thomas Pesquet, care tocmai şi-a încheiat misiunea de şase luni în staţia spaţială internaţională, est depuis l’enfance un des lecteurs assidus du Petit Prince qui lui a donné l’envie de voyager, peut-être, un jour, dans l’espace. Reconnaissant, à sa façon, pour les sentiments pe care textul lui Saint-Exupéry i le-a sădit în suflet, a vrut să aducă de-acolo, din spaţiul care începe să fie interplanetar, un omagiu eroului care, după ce i-a încântat copilăria, a rămas la fel de viu pentru cel care hălăduieşte astăzi la mai bine de trei sute de kilometri au-dessus de nos têtes. Mais un hommage qui ne soit pas un simple rappel, care să nu rămână o vorbă-n vântul cosmic.

Iată de ce în ianuarie, după două luni în cosmos, el a iniţiat, de-acolo de sus, un concurs literar care s-a încheiat cu puţin înainte de întoarcerea sa pe pământ. Sub patronajul Secretariatului de stat pentru francofonie şi în partenariat cu mai multe asociaţii culturale, parmi lesquelles en premier la Fondation Antoine de Saint-Exupéry pour la jeunesse, ce concours intitulé « Faites voyager vos histoires » s’adressait aux moins de 25 ans. Il leur était proposé să imagineze o nouă călătorie a Micului Prinţ care descoperă noi planete după cele pe care le ştim şi pe care locuiesc, întotdeauna singuri, regele, beţivul, geograful, aprinzătorul de felinare sau omul de afaceri care râvneşte să posede stelele.

Certes, déjà trop occupé par son programme de travail au bord de la station orbitale, Thomas Pesquet ne pouvait pas lire les quelque huit mille quatre cents textes rédigés par des jeunes des quatre coins du monde. Les textes ont été sélectionés et seuls ceux qui avaient des chances d’être primés ont été transmis dans l’espace, une cinquantaine, parmi lesquels, hélas, aucun des textes reçus de Roumanie.  În cele din urmă au fost atribuite zece premii, cinci pentru Franţa şi alte cinci unor texte din restul lumii venite din Argentina, China, Australia, Marea Britanie şi Insula Mauriţius.

Dintre acestea Thomas Pasquet a ales două pe care le-a citit la microfon de-acolo, din cer. Le premier, dû à un écolier de treize ans de Hong Kong, nous amène sur la planète d’un jardinier qui laboure les nuages pour faire pousser des étoiles. Le deuxième, celui d’une jeune fille de Strasbourg, conduit le Petit Prince pe o planetă de lacuri unde un « Larmoyeur » adună lacrimile celor de pe pământ ca să le întoarcă locuitorilor de-acolo sub formă de ploaie, fertilizându-le ogorul : durerea şi suferinţa fiecăruia dovedindu-şi astfel rodnicia pentru toţi.

Une idée simple, nici măcar nouă mais qui nous permet de croire qu’au moins pour certains jeunes d’aujourd’hui, vocaţia vieţii nu este înavuţirea, cum ne învaţă, la megafon, ideologia liberală a businesmanului lui Saint-Exupéry căruia Micul Prinţ îi răspunde : « Moi, ma fleur je l’arrosais. Je la préservais des courants d’air. Je la défendais des tigres, même s’il n’y a pas de tigres chez moi : c’est tellement petit. Mes trois volcans aussi, je les ramonais toutes les semaines. Bref, j’étais utile à ma fleur et à mes volcans. Ils avaient intérêt à ce que je les possède. »

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (111)
906