Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vremea cireşelor au Musée des armées / Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (112)

commune_de_paris_la_guillotine_est_brulee.jpg

Comuna din Paris, revolutionarii dau foc ghilotinei
Comuna din Paris, revolutionarii dau foc ghilotinei
Image source: 
credit foto: wikipédia

"Le temps des cerises" (Vremea cireşelor) este numele unui cîntec ale cărui versuri au fost scrise în 1866 de Jean Baptiste Clément, iar muzica a fost compusă în 1868 de Antoine Renard. El este asociat cu Comuna din Paris, poate pentru că autorul versurilor a fost comunard, deşi cîntecul nu a fost niciodată cîntat în acele momente revoluţionare (spun specialiştii). Stînga franceză l-a adoptat însă ulterior şi cîntecul a cunoscut noi şi noi variante. Scriitorul Virgil Tănase porneşte de la ecoul nostalgic al acestui titlu pentru a intra însă în analiza unor evenimente istorice extrem de dramatice şi derutante.

Le temps des cerises nu mai e de actualitate.

Şi nu pentru că acum, aici, la Paris, cireşile pot fi găsite în magazine tot anul, les saisons ne modifiant que le prix, de la cinzeci-şaizeci de euro la Crăciun la zece euro în mai şi chiar şi mai puţin în iunie, când e vremea lor, pentru că, n’est pas ? les avancées spectaculaires des sciences modernes n-au reuşit încă să schimbe anotimpurile ca să le supună legilor economice şi să le facă rentabile întru profitul întregii umanităţi qui mange aujourd’hui toute l’année des tomates sans goût.

Dacă le temps des cerises nu mai e de actualitate nu e nici pentru că je ne trouve plus sur la Butte aux cailles les cerisiers qui, il y a cent cinquante ans, projetaient par-dessus les palissades des maisons jusque dans la rue leur branches chargées de fruits, ceea ce nu poate să nu-mi reamintească cireşul de la capătul dinspre gară al străzii Bălcescu, fostă general Berthelot, de la Galaţi.

Il était sur le chemin du petit collège où les enfants se rendaient seuls parce qu’il n’y avait pas de voitures et le tram suédois ne passait, cu pas de car cu boi, decât din juma în juma de oră. Înflorea primul şi dădea primul fructe, pândit de noi, toţi cei care cutezam să ne căţărăm pe gard ca să ajungem la cireşele lui dolofane.

Le temps des cerises nu mai e de actualitate sur la Butte-aux-cailles.

De ce la Butte-aux-cailles ? Certains d’entre vous le savent déjà : ce lieu est lié à une chanson mythique, trop lente, trop sentimentale pour être d’actualité, elle aussi. „Le Temps des cerises” est une chanson de Jean-Baptiste Clément, comunard şi care a dedicat-o fetei pe care o iubea, o infirmieră care şi-a pierdut viaţa în timpul aşa numitei „săptămâni sângeroase” care a încheiat un episod important din istoria recentă a Franţei, Comuna din Paris.

Aici pe Butte aux cailles ultimii comunarzii au rezistat timp de două zile, 24 şi 25 mai 1871, trupelor guvernului de la Versailles qui après avoir écrasé la Commune de Paris a procédé à une répression soldée avec quelque vingt mille fusillés, à peu près le même nombre de victimes que ceux du massacre de Katyn, qui est d’actualité, lui.

Vous comprenez maintenant pourquoi le temps des cerises nu mai e de actualitate : un război civil terminat cu un masacru nu face frumos în ţara drepturilor omului şi cetăţeanului, care preferă să se pună sub semnul revoluţiei de la 1789.

Şi n-am senzaţia că expoziţia, altminteri impresionantă, de la Hôtel des Invalides unde se află Muzeul armatei, e în măsură să schimbe lucrurile. Intitulată „France – Allemagne(s), 1870-1871, la guerre, la commune, les mémoires » elle se propose, avec raison d’ailleurs, de faire la part des choses et de considérer les événements de cette époque du point de vue allemand aussi, notamment dans la perspective de la politique de réunification voulue par Bismarck.

La démarche est judicieuse et, refusant de privilégier le point de vue français, les organisateurs ont réuni quelques centaines de pièces à conviction provenant des deux pays, documente, arme, uniforme, tablouri, obiecte uzuale, fotografii de epocă, proclamaţii, drapele, tot tacâmul care permite o înţelegere istorică mai exactă a unui conflict ale cărui rădăcini se află deja în politica regelui Ludovic al XIV-lea şi a cărui urmare directă este primul război mondial.

Numai că-n această istorie de regate şi imperii momentul Comunei de la Paris se pierde şi conflictul franco-german, care n-a fost decât un prilej, poate apărea drept cauză a unei insurecţii care propunea un model social-politic inedit dont il serait risqué de prétendre aujourd’hui qu’il était sans lendemain – rappelons-nous que la révolution de 1789 n’a trouvé son point d’équilibre qu’après une restauration, deux empires et trois autres révolutions de moindre envergure, c’est vrai.

Façon de dire que si le temps des cerises nu mai e de actualitate, poate că nu e totuşi revolut : cireşii mai pot înflori sur la Butte-aux-Cailles şi pe strada Bălcescu, fostă general Berthelot, de la Galaţi.

 

636