Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Antigona" la Avignon adusă de japonezi

antigone.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

Există, la Avignon, şi spectacole care suscită aprecieri unanime. Este cazul cu "Antigona" după Sofocle, o creaţie a unei trupe japoneze, în regia lui Satoshi Miyagi, jucată în limba japoneză, cu traducerea franceză proiectată direct pe edificiul palatului papal. Este spectacolul care a deschis festivalul şi care a cucerit publicul prin fineţea şi poezia sa, dar şi printr-o anumtă notă de exotism.

Nu este uşor pentru regizorii care montează în curtea de onoare a Palatului papal să concureze cu forţa monumentului, cu frumuseţea sa şi mai ales cu straturile de memorie pe care le conţine. Regizorul japonez a găsit însă o soluţie pentru a "îmblînzi" edificiul şi pentru a-i reduce senzaţia de apăsare.

Satoshi Miyagi a transformat scena imensă din curtea palatului într-o grădină zen, cu diferenţa că pietrele presărate ici-colo nu sunt înconjurate de nisip fin ci de o peliculă de apă. Toată povestea Antigonei, sacrificată de un despot obtuz întrucît a vrut să-şi îngroape fratele în tradiţia respectului faţă de morţi, toată drama Antigonei deci este povestită de 20 de personaje care evoluează cu picioarele în apă, pînă la glezne.

Îmbrăcaţi în costume albe care amintesc de ceremoniile religioase budiste, actorii se mişcă uneori ca şi cum ar pluti pe apă. Jocul lor este acompaniat de un grup de percuţionişti, muzica avînd un rol extrem de important în acest spectacol iniţiatic, o veritabilă întîlnire între Orient şi Occident, o feerie pe fundamentul narativ al unei tragedii.

Trupa venită din Japonia nu este însă lipsită de umor şi îşi începe spectacolul printr-un rezumat al piesei. Una dintre actriţe se exprimă în franceză, "limbă dificilă", spune ea, şi cere încurajarea publicului pentru a-şi duce la bun sfîrşit misiunea, în timp ce colegii ei mimează în ritm rapid principalele momente din piesă.

Această primă secvenţă comică, aplaudată copios de spectatori, aminteşte de fapt că teatrul este convenţie şi în acelaşi timp distanţă critică faţă de subiect.

Momente de o mare frumuseţe se înlănţuiesc apoi în cursul celor două ore de spectacol. Regizorul Satoshi Miyagi îşi dedublează personajele. Mai precis, personajele principale sunt jucate de cîte doi actori: primul spune textul şi al doilea execută un fel de balet gestual. Siluetele personajelor sunt proiectate uneori pe faţada palatului Papal care devine un teatru de umbre gigantice.

Cînd un luntraş îşi face apariţia pe acea oglindă de apă nu mai încape îndoială că ne aflăm chiar în lumea morţilor, acolo unde sufletele trec Styx-ul. Iar la sfîrşit luntraşul depune pe apă nişte fragile lampioane de hîrtie care plutesc în toate direcţiile ca nişte suflete liniştite.

Totul este coregrafie şi aş spune caligrafie japoneză realizată cu fiinţe umane în acest spectacol. Regizorul are simţul contrapunctului şi al contrastului pentru că revolta Antigonei împotriva autorităţii de stat încarnată de regele Creon ne este povestită cu o infinită tandreţe vizuală. Corul antic se regăseşte perfect în maniera japonezilor de a povesti, ca în teatrul kabuki, ceea ce se întîmplă cu personajele.

"Antigona lui Sofocle nu era budistă, dar noi găsim în replicile ei ecouri ale gîndirii budiste japoneze, şi mai ales dorinţa de a iubi toate fiinţele umane, fără a le diviza." Sunt mărturisiri făcute de Satoshi Miyagi în interviurile sale, tot atîtea chei pentru înţelegerea acestui spectacol, deşi toată lumea îl înţelege la nivelul emoţiei, pentru că este imposibil să nu fi încîntat de graţia şi delicateţea sa.

Satoshi Miyagi îi încîntă deci pe spectatorii de la Avignon care îşi amintesc însă şi de un alt spectacol de-al său, "Mahabharata", creat în 2014 într-un alt loc plin de magie, cariera de la Boulbon, la 15 kilometri de Avignon, pe malul Ronului. Regizorul japonez a reuşit o dublă performaţă deci, să creeze spectacole memorabile în cele mai dificile spaţii de joc ale Festivalului.

345