Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pictorul care vorbește à l’oreille des chevaux - Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (116)

autoportrait_g.jpg

Victor Cupșa - Autoportret
Victor Cupșa - Autoportret
Image source: 
credit foto: victorcupsa.com

Greu de spus, în epoca noastră modernă, ba chiar post-modernă, ce este arta. Toate definiţiile clasice s-au pulverizat sub presiunea unor noi căutări, a provocărilor devenite normă, a tehnologiei, a ştergerii tuturor frontierelor dintre genuri dar mai ales sub presiunea comerţului, a financiarizării domeniului artistic. Scriitorul şi eseistul Virgil Tănase pariază însă, la Paris, pe un artist, Victor Cupşa, despre care crede că va rezista în timp, şi aceasta în ciuda epocii "post-adevărului" în care am intrat.

« La seule place possible pour un peintre (raisonnable, compréhensible, défendable) est en marge puisque peindre de nos jours est devenu une sublime hérésie » scria deja în decembrie 1971 Victor Cupșa. Apropiindu-se de 40 de ani și stabilit de puțină vreme la Paris, il quittait le langage des « métaobjets », prin care se făcuse cunoscut, pour revenir à une peinture figurative singulière qui fait aujourd’hui de lui un des artistes roumains dont les chances de durer sont des plus importantes atunci când pulberea ridicată de vijelia timpului care trece, trece ! se va fi așternut la pământ, când praful pe care volbura actualității ni l-a azvârlit în ochi se va fi risipit. 

A supposer toutefois que la peinture existe encore, ce qui, de l’avis de Victor Cupșa, n’est pas évident sau, mai exact, presupunând că omenirea nu se va fi degradat până la dispariția totală a celor care să mai poată distinge un tablou de o mătură et, parmi ceux-ci, qu’il y ait encore quelqu’un qui puisse distinguer une œuvre d’art d’une croûte. Parce que la dégradation de la peinture nu e decât expresia degradării generale, citez : „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume și să admitem că din momentul în care am acceptat ca pisoarul să intre dans l’histoire de l’art à côté de Giotto, Van Eyck [sar câteva linii] on aura tout accepté pour le présent et bien entendu pour l’avenir. Duchamp a eu l’immense mérite de a ne arăta profunzimea latrinei în care ne bălăcim mulțumiți de noi înșine.

O profunzime care ne îngăduie să măsurăm gradul de spiritualitate al secolului nostru.” Décidément Victor Cupșa n’y va pas de main morte et on est tenté de lui donner raison lorsque, revenu à la peinture figurative, il se situe, dit-il, dans une sorte d’arrière-garde a cărei misiune este să se bată și să se sacrifice ca să apere grosul trupelor care pot astfel să se regrupeze și să se fortifice ca să revină pe câmpul de bătaie și să învingă. Numai că „grosul trupelor” s-a risipit, nu mai există și a mai picta, azi, a devenit « une hérésie ». « Lutter dans l’arrière-garde d’une armée morte, d’une armée qui n’existe plus, frise l’imbécillité hilare, scrie Victor Cupșa, sauf peut-être si l’on accepte de se situer volontairement dans une zone entre la simplicité d’esprit non agressive et une sorte de débilité sublime. En somme, assumer consciemment, délibérément le rôle de l’idiot du village. »

Victor Cupșa și-a asumat această marginalitate de ariergardă, o marginalitate dinspre rădăcină din care nu-l scoate decât foarte relativ albumul intitulat « Chemins à travers tableaux » publicat la editura Lettropolis. Retras de ani de zile din vânzoleala pariziană il vit à la campagne en compagnie de ses chevaux dont c’est peu dire qu’ils les affectionne : ils sont, nous fait-il savoir,  son « hygiène mentale » : Hortal, calul la care se pare că a ținut îndeosebi, avea calitatea de a-l extrage din viața obișnuită pentru a-l transporta în cea a lucrurilor simple, esențiale : « C’est l’immuable et le naturel qui imposent leurs lois et leurs droits car l’animal n’est sensible ni aux théories fumeuses, ni à l’arbitraire, ni aux opinions farfelues. »

Luând exemplu de la caii lui Victor Cupșa m-am ferit să vă înșir aici considerații „fumeuses” și „arbitraires” despre tablourile sale care, tocmai, ne peuvent pas se dire avec des mots. Ces racines qui deviennent des échelles pour fleurir dans le ciel, după ce au traversat sau nu cadrele unor tablouri, ces yeux qui deviennent des oiseaux când nu stau ca de piatră în ciocurile acestora, corpurile zidite ou qui sortent des murs, pânzele unor corăbii fie imobile fie născându-se din te miri ce, toate aceste metafore vizuale doivent rester ce qu’elles sont. Rester des images dont une parfaite exécution classique, măiestria liniei și a culorii, a orânduirii figurilor în cadru și a preciziei cu care penița pătrunde în detaliu, interdit de chercher un sens et transformer en discours de toute façon boutiquier ceea ce este, spune Victor Cupșa, « un acte de foi ».

Tablourile ca și desenele sale sunt „viziuni”, apparitions miraculeuses qui fendent la réalité pour nous révéler que le beau existe, că frumosul aparține unei orânduiri a lumii pe care n-o putem știrbi chiar dacă, pierzându-ne duhul, nous perdons la vue.

 

Toate edițiile rubricii Cronica bilingvăhttp://www.rfi.ro/tag/cronica-bilingv%C4%83

462