Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Opozantul apatrid Mihail Saakaşvili intră cu forţa în Ucraina

saaka.jpg

Fostul presedinte georgian Mihail Saakasvili si opozanta ucraineanà Iulia Timosenko pe 10 septembrie 2017 la granita polono-ucraineanà
Fostul presedinte georgian Mihail Saakasvili si opozanta ucraineanà Iulia Timosenko pe 10 septembrie 2017 la granita polono-ucraineanà
Image source: 
REUTERS/Valentyn Ogirenko

Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte georgian, devenit opozant al guvernului de la Kiev, a revenit cu forţa în Ucraina. Cu toate că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko i-a retras cetăţenia, Saakaşvili pare hotărât să participe la viitoarele alegeri din Ucraina.

Povestea lui Mihail Saakaşvili este incredibilă şi inedită, cel puţin pentru un fost şef de stat. După ce a încercat în zadar să treacă mai întâi frontiera cu trenul, după ce a schimbat ruta şi mijloacele de locomoţie de mai multe ori, fostul preşedinte georgian a sosit duminică în Ucraina trecând cu forţa graniţa cu Polonia după ce i-a îmbrâncit pe grăniceri. Mai mulţi dintre aceştia ar fi fost răniţi în busculada respectivă. Totul sub privirile presei, prevenită din timp şi deci foarte prezentă la faţa locului. Lucru care-i face pe colegii noştri de la redacţia în limba franceză să vorbească despre o « operaţiune de mediatizare, de comunicare », bine orchestrată. Intrarea lui Saakaşvili în Ucraina, demnă de o scenă de film, a fost urmată de un marş în compania unui grup de peste o mie de susţinători ai lui Saakaşvili, cap de coloană fiind, pe lângă soţia şi fiul fostul preşedinte georgian, fosta şefă a guvernului de la Kiev, emblematica şi controversata Iulia Timoşenko.

De ce a intrat Mihail Saakaşvili cu forţa în Ucraina?

Relaţia lui Saakaşvili cu Ucraina este foarte complexă. Trebuie ştiut mai întâi că în tinereţe, pe vremea fostei Uniuni sovietice, Mihail Saakaşvili a studiat la Kiev şi vorbeşte perfect ucraineana. În 2013, după zece ani de preşedinţie în fruntea Georgiei, Saakaşvili pleacă din ţara sa şi se stabileşte mai întâi în SUA şi apoi în Ucraina. Doi ani mai târziu, în 2015, obţine de la preşedintele Petro Poroşenko cetăţenia ucraineană şi postul de guvernator al regiunii Odessa, una dintre cele mai corupte din Ucraina. Lucru care-l va face să piardă automat cetăţenia georgiană, autorităţile de la Tbilissi nerecunoscând dubla cetăţenie. Un an şi jumătate mai târziu, în toamna lui 2016, demisionează însă din postul de guvernator şi denunţă corupţia elitei ucrainene, criticându-l direct inclusiv pe şeful statului. In februarie anul acesta creează un partid la Kiev, « Mişcarea noilor forţe » şi devine tot mai popular. In acest context, fostul său « amic », preşedintele Poroşenko îi retrage în iulie cetăţenia ucraineană şi plănuieşte să-l extrădeze spre Tbilissi unde este acuzat de abuz de putere. Totul pe fondul unei apropieri strategice între Ucraina şi Georgia.

Devenit apatrid – situaţie inedită pentru un fost preşedinte - Mihail Saakaşvili îl atacă şi mai dur pe liderul actual de la Kiev, estimând că Poroşenko i-a retras cetăţenia la cererea oligarhilor ucraineni care nu i-au suportat criticile. In plus, Saakaşvili e de părere că Poroşenko scapă astfel de un potenţial rival la viitoarele alegeri din 2019. Scrutin la care evident, ex-preşedintele georgian e decis să participe.

Ce şanse are Saakaşvili?

Dacă rămâne apatrid, e clar că Saakaşvili nu are nicio şansă de a participa la scrutinul de peste doi ani şi deci cu atât mai puţin de a-l câştiga. Nu-i mai puţin adevărat că popularitatea lui Saakaşvili este în relativă creştere, lucru care probabil îl îngrijorează pe actualul lider de la Kiev. Capitală în care Saakaşvili mai are susţinători în clasa politică. Fostul premier Timoşenko, dar şi ex-ministrul Apărării sunt de partea sa iar la marşul de duminică în favoarea sa mai erau cel puţin alţi zece deputaţi ucraineni.

În faţă, în tabăra adversă, tonul este cu totul diferit. Regimul ucrainean îl ameninţă pe Saakaşvili cu urmăriri judiciare pentru « umilinţa şi atacul » la care au fost supuse autorităţile locale. Ucraina însă tot nu ştie ce să facă cu oaspetele indezirabil. Kievul şi-a motivat decizia de a-i retrage cetăţenia spunând că există « nereguli şi informaţii inexate în cererea sa de dobândire a cetăţeniei ucrainene ». De partea sa, Saakaşvili afirmă că potrivit Inaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, el este « apatrid în Ucraina » şi că deci are dreptul de a se afla acolo pentru a depune recurs împotriva deciziei din iulie a preşedintelui Petro Poroşenko.

După primirea triumfală care i-a fost făcută la graniţa polono-ucraineană, Mihail Saakaşvili se va îndrepta cu siguranţă spre capitala Kiev. « Cu riscul ca la fiecare kilometru tensiunile să escaladeze » avertizează corespondentul RFI la faţa locului.

Opozantul apatrid Mihail Saakaşvili intră cu forţa în Ucraina
144