Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cine n-are bătrâni, qu’il s’en achète - Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (117)

levi-strauss-loyer-flammarion_0.jpg

 Biografie a lui Lévi-Strauss semnata de Emmanuelle Loyer, aparatura la Editura Flammarion
Biografie a lui Lévi-Strauss semnata de Emmanuelle Loyer, aparatura la Editura Flammarion
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Există cărţi care, citite la timp, mai ales în anii adolescenţei, pot schimba un destin uman, pot provoca veritabile revelaţii, pot contribui la formarea unei conştiinţe. Acesta este şi rolul cărţilor, de fapt, deşi desesori hazardul provoacă întîlnirea fiecăruia cu un mare autor, cu un roman tulburător, cu un eseu încărcat de întrebări esenţiale. După o anumită vîrstă există însă un alt exerciţiu intelectual interesant: recitirea cărţilor care ne-au marcat cu decenii în urmă. Scriitorul şi eseistul Virgil Tănase ne propune o astfel de reîntîlnire cu o carte care a avut un mare impact şi în România, "Tropice triste" de Claude Lévi-Strauss. Apărută în Franţa în 1955, ea a fost tradusă şi publicată în România în 1968.

Mereu ispitit să n-o iau pe unde se cade, ca toată lumea, toujours prêt à aller contre le courant, în loc să vă vorbesc odată mai mult de ce e nou, de progres, de tineret et faire allégeance au « jeunisme » ambiant et aux promesses d’un monde nouveau, d’un avenir tout aussi radieux ca acela pe care ni-l promitea societatea comunistă, me voilà tenté de revenir à un ouvrage vieux d’une bonne soixantaine d’années. Nu pentru că, având și eu o mai bine de o jumătate de secol în urmă, am avantajul, față de tinerii de azi – care nu sunt mai răsăriți și mai puțin lipsiți de experiență decât eram noi ieri !...

J’ai l’avantage sur eux, je disais, d’avoir traversé deux types de société et de constater à quel point, sous des discours différents, elles se ressemblent. Cei care manifestă azi prin capitalele europene îmi amintesc pe cei care, acum cinzeci de ani, manifestau pentru pace și prietenie între popoare, au service d’un impérialisme soviétique en rien différent de celui qui se dissimule aujourd’hui sous l’étendard d’une liberté qui légitime la loi du plus fort – a celui mai adaptat, dacă preferați : ați băgat de seamă că cel care ne poate înfige cuțitul pe la spate e mai „liber” decât noi, încătușați în principii morale, în sentimente, în ceea ce ni se pare a fi datoria și onoarea noastră ?!

Si je reviens aujourd’hui au livre de Claude Lévi-Strauss « Tristes tropiques » publié en 1955 c’est pour y puiser quelques idées qui me semblent utiles – „util” nu e poate cuvântul potrivit când e vorba de evoluții sociale la fel de implacabile ca mișcările tectonice ! Să spunem că această lectură este „rodnică”. Mai întâi, și nu fără legătură cu ce va urma, ași vrea să remarc cât e de primejdioasă setea de noutate atunci când, sub alibiul de a ne ține la curent, « être branchés », comme on dit, nous négligeons ces livres anciens qui disparaissent sous la masse des nouveautés, et que l’on a tort de délaisser uniquement parce que nous supposons, indûment, que depuis l’humanité a fait « le grand bond ». « Tristes tropiques » est un de ces livres rares dont nous avons toujours besoin. Je m’en veux d’avoir fait fi de son côté purement littéraire, atunci când, tânăr, căutam doar ideile înoitoare, revoluționare, ale etnografiei structurale.

Astăzi în parte depășite, după ce ne-au hrănit ajutându-ne să le depășim, teoriile lui Lévi-Strauss mi-au ascuns scriitorul, de o mare îndemânare a limbii, qui par des mots bien choisis déclenche encore et toujours des fulgurations à même de nous servir de repère dans notre cheminement dans l’existence, care a fost și rămâne o aventură strict personală, o expediție printr-o realitate atât de încâlcită încât orice geană de lumină e binevenită.

După circa 50 de ani de la prima lectură, citesc cu mare desfătare, « Tristes tropiques », atterré d’avoir passé avec nonchalance à côté d’un livre aussi nourrissant où, péché de jeunesse, je cherchais les idées au lieu de chercher la substance. Mă opresc la un pasaj despre orașe, dar cu bătaie mult mai lungă. « Un esprit malicieux, scrie Lévi-Strauss, a défini l’Amérique comme un pays qui a passé de la barbarie à la décadence sans connaître la civilisation. On pourrait, avec plus de justesse, appliquer la formule aux villes du Nouveau Monde : elles vont de la fraîcheur à la décrépitude sans passer par l’ancienneté. » « L’ancienneté » iată cuvântul cheie, cel de care aveam nevoie ca să înțelegem mai bine ce e o civilizație. Așezarea rânduită, timp de generații, a straturilor de istorie trăită și nu imaginată, măsluită de ideologii.

Cultura nu e altceva decât această „ancienneté” care împiedică prospețimea tinereții să treacă direct în decrepitudine, ces jeunes déjà croulants, déliquescents, tels les murs lépreux de nos nouveaux quartiers où l’on construit « utile », au plus vite et au moindre prix. Oh, la jeunesse est une maladie de jeunesse, și luminează-i Doamne pe cei care cred că petele de pojar sunt o podoabă, pe cei care, la vârsta acneei juvenile, disprețuiesc pe mai bătrânii care au trăit de-adevărat ceea ce ei nici nu-și închipuie că există ! Luminează-i și învață-i că nu tinerețea lor e viitorul ci, dimpotrivă, notre  « ancienneté ».

Cette « ancienneté » que tous les totalitarismes essayent de faire oublier, d’anéantir et le totalitarisme libertaire ne fait pas exception à la règle. A tous les totalitarismes, un seul remède, cette « ancienneté », succint și bine definită de-o mai veche  vorbă românească: cine n-are bătrâni qu’il s’en achète.

 

Toate edițiile rubricii Cronica bilingvă: http://www.rfi.ro/tag/cronica-bilingv%C4%83

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (117)
414