Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Legislativele germane: problema identitară readusă în centrul preocupărilor

2017-09-24t203944z_1765708270_rc1d24418260_rtrmadp_3_germany-election-reaction-merkel_0.jpg

"A întari Europa înseamna a întari Germania" se poate citi pe aceasta pancarta purtata de un militant la Berlin pe 24 septembre, ziua scrutinului legislativ.
"A întari Europa înseamna a întari Germania" se poate citi pe aceasta pancarta purtata de un militant la Berlin pe 24 septembre, ziua scrutinului legislativ.
Image source: 
Credit foto: rfi.fr / REUTERS/Axel Schmidt

"Fantome." Este titlul unui editorial din cotidianul Libération care evocă temerile suscitate de recentul succes "istoric" al extremei drepte la legislativele germane. După şocul anunţării rezultatelor, în toate Europa sunt analizate acum semnificaţiile acestei prezenţe, nu chiar masivă dar importantă, a formaţiunii "Alternativa pentru Germania" în Parlamentul de la Berlin. Un succes care furnizează oxigen şi altor extremişti din Europa, dar care aminteşte şi de "fantomele" trecutului.

Diplomaţii spun deseori în culise că europenii se tem de două lucruri atunci cînd vine vorba de Germania: ca nu cumva ea să  devină din nou o mare putere militară, şi ca nu cumva în Germania să renască ideolgia nazistă fie şi sub o formă edulcorată.

In materie de forţă militară, germanii rămîn discreţi iar Uniunea Europeană a avut grijă să nu-i acorde Germaniei un loc prea important în dispozitivul securitar. NATO s-a îngrijit pînă acum de securitatea europenilor, iar singurele ţări care au "forţe demne de a fi numite veritabile armate" (ca să reiau o frază pronunţată de un diplomat) sunt Franţa şi Marea Britaniue.

In materie de ideologie extremistă Germania părea "vaccinată" de la al doilea război mondial încoace. Citez din ce scrie în Libération directorul ziarului, Laurent Joffrin: "Iată că Republica federală, model de democraţie stabilă în care poporul, ca şi elitele, îşi asumaseră lecţia unei catastrofe unice, Germania deci, puternică şi moderată, este contaminată la rîndul ei".

Majoritatea comentatorilor francezi au totuşi grijă să sublinieze că Alternativa pentru Germania nu este o prelungire a partidului care l-a adus la putere pe Hitler în 1933. In nici un caz deci apelativul "nazist" nu corespunde configuraţiei sale. Unii analişti evită chiar şi termenul de extremă dreaptă preferînd sintagma "dreapta radicală". Sigur, există similitudini între Aternativa pentru Germania şi Frontul Naţional din Franţa. Aceeaşi alergie în faţa străinilor, a islamului, a Uniunii Europene. Dar în materie de economie ele nu mai au poziţii comune, dimpotrivă, extrema dreaptă germană consideră că Frontul Naţional, prin protecţionismul preconizat, ar fi mai degrabă un partid de tip “socialist”.

Devenit a treia forţă politică în Germania, AfD, chiar aşa divizat cum apare, va furniza oxigen fără îndoială extremei drepte olandeze, mai precis formaţiunii lui Geert Wilders, Partidul pentru libertate, devenit a doua forţă politică în Parlamentul olandez. Formaţiuni extremiste, radicale, naţionaliste sau populiste din Austria, Italia, Belgia, Suedia, Bulgaria, Grecia şi Slovacia vor încerca şi ele să creeze punţi cu dreapta radicală germană.

In Suedia, ca şi în Germania, un partid naţionalist şi anti-imigraţie a devenit a treia forţă politică la legislativele din 2014. In Austria, unde vor avea loc pe 15 octombrie alegeri anticipate, extrema dreaptă este creditată cu un scor important de natură să o plaseze pe locul al doilea sau al treilea.

Intr-un moment cînd în Franţa preşedintele Emmanuel Macron pronunţă un discurs înflăcărat în vederea construirii unei noi Europe, care să-l protejeze mai bine pe cetăţean, peisajul uman al construcţiei europene apare destul de accidentat. “Germania a intrat în criză identitară”. Este un titlu din presa franceză care rezumă poate cel mai bine ceea ce se întîmplă în prezent în Germania. Această criză identitară mocneşte însă şi în alte ţări europene, şi poate că forţa acestui concept, sau a acestei obsesii, identitatea, nu a fost luată suficient în serios.

Omul nu trăieşte doar cu apă, cu aer, cu hrană, cu libertate şi cu speranţă. Nici bunăstarea nu-i este suficientă şi nici securitatea dacă nu ştie cine este, de unde vine, şi ce sens are trecerea sa prin lume. Aceste întrebări se intersectează în ceea ce am putea numi chestiunea identitară. Stînga umanistă europeană, spiritele progresiste şi democratice, minţile cele mai generoase ale Europei au făcut poate greşeala de a refuza, pînă acum, să acorde rolul metafizic cuvenit dimensiunii identitare. Iar extremiştii, populiştii, euroscepticii, naţionaliştii şi alţi eurofobi au pus monopol pe acest subect, instrumentalizîndu-l din punct de vedere politic.

Teribilă greşeală, dar nu ireversibilă. Poate că acesta este mesajul cel mai important care trebuie să ajungă la noi după alegerile germane: că nu putem arunca dimensiunea identitară la coş în numele globalizării, al liberalismului, al capitalismului sau al altor aspiraţii, fie ele oricît de generoase. Aşa cum nimeni nu poate scăpa de codul său genetic, tot aşa comunităţile umane nu pot şterge din preocupările lor interogaţiile identitare.

341