Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Înalt responsabil ONU la Phenian – o premieră în ultimii 6 ani

coreea_de_sud_si_statele_unite_efectueaza_anual_exercitii_militare_comune.jpg

Coreea de Sud si Statele Unite efectueaza anual exercitii militare comune
Coreea de Sud si Statele Unite efectueaza anual exercitii militare comune
Image source: 
JUNG Yeon-Je / AFP

Un înalt responsabil al Națiunilor Unite se află în Coreea de Nord. Este o rară vizită oficială, într-un context de creștere a tensiunilor după ce Phenian a lansat în urmă cu câteva zile o nouă rachetă balistică intercontinentală. 

În plină criză asupra programului nuclear al regimului comunist, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, americanul Jeffrey Feltman, a fost întâmpinat la aeroportul din Phenian de un funcționar din cadrul Ministerului de Externe nord-coreean.

Națiunile Unite au impus o serie de sancțiuni Coreei de Nord astfel că această vizită intervine într-un moment extrem de dificil. Totodată la șase zile după ultimul tir al regimului Kim Jong-Un. Potrivit acestuia, racheta balistică ar putea lovi orice punct al teritoriului continental american.

Pe de altă parte, Coreea de Sud și Statele Unite au declanșat luni cel mai important exercițiu comun aerian ce se desfășoară anual: 230 de avioane au fost mobilizate pentru exercițiu și 12.000 de soldați americani. Phenianul a calificat manevrele drept o « provocare » și a acuzat Washington că “dorește cu orice preț războiul nuclear”.

Acum, Jeffrey Feltman se va întâlni cu responsabili nord-coreeni pentru a discuta despre « subiecte de interes comun » după cum a indicat purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite fără să indice dacă responsabilul se va întâlni cu președintele Kim Jong-Un.

Cert este că se va întâlni cu diplomați străini și cu echipa ONU care se află în Coreea de Nord, în cadrul unor operațiuni umanitare. Sașe agenții ONU sunt prezente în Coreea de Nord iar pentru acestea lucrează aproximativ 50 de salariați internaționali.

Este o vizită internațională de excepție: este prima deplasare aici lui Jeffrey Feltman de când și-a preluat funcția în 2012. Ultima vizită a unui înalt responsabil al Națiunilor Unite în Coreea de Nord a avut loc în octombrie 2011. O invitație a fost lansată chiar de Coreea de Nord.

Înainte de a se deplasa la Phenian, Jeffrey Feltman s-a întâlnit la Beijing cu vice-ministrul chinez de Externe. China a invitat ONU « să joace un rol constructiv în rezolvarea problemei nucleare din peninsulă ».  Beijing, principalul susținător economic al Coreei de Nord, a dat asigurări că aplică sancțiunile internaționale declanșate împotriva Phenian. Washington cere însă o presiune tot mai mare printr-un embargo petrolier. După tirul de rachetă de săptămâna trecută, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență pentru a decide noi sancțiuni contra Coreei de Nord. 

71