Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: Timișoara Saracens a câștigat Cupa României

timi1.jpg

Image source: 
Ovidiu Merean

Timișoara Saracens a câștigat aseară pentru al treilea an la rând Cupa României, după ce a depășit clar pe Știința Baia-Mare, cu 37-12, într-o finală găzduită în premieră de orașul de pe Bega, pe stadionul Dan Păltinișanu.

Aflat într-un oraș în care fotbalul domina până nu demult agenda sportivă, pe fondul regresului acestuia, dar beneficiind și de o creștere valorică treptată, rugby-ul a devenit sportul cu cele mai consistente performanțe din Banat. Dacă adăugăm vremea perfectă și strădania organizatorilor pentru creionarea unui eveniment plăcut, regăsim premisele unei seri agreabile pentru cei peste 5000 de spectatori, printre care s-au regăsit multe familii și copii, un public divers, ce a creat o atmosferă plăcută, încununată de victoria echipei locale.

Prima repriză a început la o intensitate relativ scăzută și primele puncte pe tabelă au fost puse după 5 minute de către demi-ul Timișoarei, Valentin Calafeteanu, o lovitură de pedeapsă din fața buturilor, după o greșeală a adversarilor în grămada spontană. Baia-Mare a echilibrat jocul și 10 minute mai târziu ar fi putut avea câțiva pași în față, dar atât uvertura Taniela Ratu, cât și fundașul Luke Samoa au ratat pe rând transformarea unei lovituri de pedeapsă, un drop gol sau conversia eseului înscris de către întreprinzătorul mijlocaș la grămadă, Bidzina Shamkaradze, după un mol rulant în 22-ul bănățenilor și plecarea pe partea închisă. Jocul de picior al zimbrilor a fost foarte slab  pe toate planurile, în afara punctelor direct irosite, marginile prinse au fost adesea scurte, balonul a fost trimis în tușă din afara 22-ului, ori nu s-a reușit acest lucru din lovituri de pedeapsă. Consecința a fost mult teren pierdut de băimăreni, care au fost pedepsiți în minutul 24 de către același Calafeteanu, care a înscris o încercare similară cu cea a oponentului direct, margine, mol, plecare pe  partea închisă, încercare pe care tot el a convertit-o sigur, dintr-o poziție grea, aproape de tușa dreaptă. La pauză scorul a fost de 16-5 pentru Timișoara, după încă două penalități obținute în grămezile ordonate, ambele transformate de același număr 9 ce avea să fie desemnat omul meciului, una dintre ele de la peste 40 de metri, contrast evident față de superficialitatea cu care adversarii au mai ratat încă o lovitură de pedeapsă favorabilă. Superioritatea bănățenilor a fost sesizabilă pe tot parcursul primei părți, atât pe înaintarea care i-a adus în postura de a marca puncte, cât și pe liniile dinapoi, care au avut câteva pătrunderi tăioase, dar din păcate pentru ei nicio acțiune nu a fost suficient de cursivă pentru a culca mingea în terenul de țintă. Calitatea jocului ambelor formații a fost oscilantă, câteva acțiuni la mână curajoase de ambele părți, însă de obicei ele erau stopate de agresivitatea apărărilor, placajele decise sau de greșelile în mânuirea balonului.

A doua jumătate a meciului a debutat fulminant pentru oamenii neo-zeelandezului Grainger Heikell, eseu al centrului Jack Umaga după o pătrundere în unghi prin toată apărarea băimăreană, fază plecată de la o margine câștigată de timișoreni în terenul advers, în care balonul a circulat fluent pe toată lățimea terenului. După conversie, scorul a devenit 23-5 și acesta a fost momentul în care Timișoara a  trecut definitiv la conducerea ostilităților. Rugbiștii din Banat au avut chiar câteva plecări la mână din 22-ul lor, au jucat tot mai sigur pe măsura desfășurării partidei și la mijlocul reprizei secunde au trecut linia buturilor prin linia a 2-a, Valentin Popârlan, încercare după o acțiune jucată ca la carte, o margine la 35 de metri de terenul oponenților, mingea scoasă pe liniile dinapoi, care au câștigat teren prețios grație offload-urilor (pase din contact) și a mingii rapide venite de la mijlocașul la deschidere. Pentru finalul jocului mai putem consemna un cartonaș galben încasat de flankerul timișorean Dorin Lazăr și câte un eseu transformat de ambele părți. În perioada de superioritate de care au beneficiat, zimbrii din Baia-Mare au reușit o încercare prin sud-africanul ce reprezintă naționala României, Johannes Van Heerden, însă au și încasat un eseu de penalizare după o grămadă ordonată la 5 metri de terenul lor în care aveau introducerea, dar în care au fost forțați să greșească de puternicul pachet de înaintare bănățean.

Așadar partida s-a încheiat cu 37-12 pentru Timișoara Saracens, un scor ce reflectă fidel desfășurarea meciului și subliniază diferența actuală între echipele care domină net rugby-ul de club din România din 2009 încoace. Baia-Mare a fost tributară unei superficialități în anumite momente, mai ales în jocul de picior și la fazele fixe, iar pe final au căzut fizic și mental. Timișoara are de departe cel mai complet, complex și articulat joc din România și întreaga grupare, precum și suporterii din jurul echipei așteaptă puternicele înfruntări ale toamnei din Challenge Cup, șase jocuri de vor stabili nivelul real la care se situează rugby-ul de club românesc.

673