Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep, în semifinalele turneului de la Roma

simona_halep_semifinale_turneu_roma.jpg

Simona Halep merge mai departe la turneul de la Roma (Foto: AFP/Oscar Del Pozo/arhivă)
Simona Halep merge mai departe la turneul de la Roma (Foto: AFP/Oscar Del Pozo/arhivă)

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat vineri în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma. Numărul 4 WTA a învins-o pe Anett Kontaveit (Estonia), jucătoare venită din calificări şi aflată pe locul 68 mondial.

Simona Halep s-a impus în sferturi la Roma cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 21 de minute.

În semifinale, românca o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Kiki Bertens (Olanda), locul 20 WTA şi Daria Gavrilova (Australia), jucătoare venită din calificări, locul 33 mondial.

Pentru calificarea în semifinale, Simona Halep va primi 350 de puncte WTA şi un cec de 115 mii de euro.

Anul trecut, românca a părăsit prematur turneul de la Roma, fiind învinsă în turul al doilea.

782