Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dumitru Hărădău: Simona Halep a fost excepţională. Va ajunge foarte curând lider mondial

dumitru_haradau_simona_halep_exceptionala_lider_mondial.jpg

Simona Halep salută publicul, după ce a învins-o pe Maria Şarapova, la turneul de la Beijing (Foto: AFP/Nicolas Asfouri)
Simona Halep salută publicul, după ce a învins-o pe Maria Şarapova, la turneul de la Beijing (Foto: AFP/Nicolas Asfouri)

Simona Halep s-a comportat excepţional în meciul cu Maria Şarapova, spune la RFI preşedintele turneului BRD Bucharest Open, Dumitru Hărădău, după ce numărul 2 WTA a trecut de jucătoarea rusă cu 6-2, 6-2, în optimile turneului de la Beijing.

În opinia lui Dumitru Hărădău, cooptarea lui Andrei Pavel în echipa Simonei Halep a fost decisivă: „După o pauză de aproximativ cinci săptămâni, după o schimbare foarte importantă, în echipa ei a apărut Andrei Pavel, a venit şi fără să-şi pună presiune pe ea, a reuşit să o învingă pe Şarapova”.

Cât a contat cooptarea lui Andrei Pavel în echipa Simonei Halep? „Foarte mult, foarte mult. Eu îmi aduc aminte, conduceam Federaţia Română de Tenis, ea era junioară şi la un moment dat mă ruga, alerga undeva la turneele ATP din clubul BNR şi mă ruga pe mine s-o ajut să primească un autograf de la Andrei Pavel. Andrei Pavel vine ca şi ea din Constanţa, ca şi Tecău, ca şi George Cosac. Şi-a dorit foarte mult ca Andrei Pavel să fie pe lângă ea”, crede preşedintele turneului BRD Bucharest Open.

Simona s-a comportat excepţional. Victoria îi dă foarte mare încredere şi o motivează şi pentru turneul masters, care la mijlocul lui octombrie se va desfăşura la Singapore, unde ea s-a calificat pentru al patrulea an consecutiv. Cred eu, cu echipa Andrei Pavel, Cahill, cu ceilalţi care sunt lângă ea, Teo Cercel, ea e poziţionată la ora asta foarte bine şi cred eu că va termina pe primul loc în clasamentul mondial foarte curând”, spune Dumitru Hărădău.

Dumitru Hărădău, despre victoria Simonei Halep în faţa Mariei Şarapova, la Beijing
425