Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franța va organiza Cupa Mondială din 2023 la rugby

franta_2023.png

Bernard Laporte (stânga) și Bill Beaumont (dreapta)
Președintele Federației Franceze de Rugby, Berand Laporte (stânga) reacționează la anunțul făcut de președintele World Rugby, Bill Beaumont (dreapta)
Image source: 
World Rugby

World Rugby, forul mondial al jocului cu balonul oval a desemnat Franța drept țară organizatoare a Cupei Mondiale în anul 2023. Contracandidate au fost Africa de Sud și Irlanda.

Africa de Sud era favorită primind recomandarea din partea comitetului executiv al World Rugby care a examinat cele trei candidaturi și  a acordat cel mai mare punctaj reprezentantei emisferei sudice.

Franța și Irlanda au contestat această recomandare, iar membrii Consiliului World Rugby au votat în majoritate să accepte candidatura Franței, în al doilea tur de scrutin cu 24 - 15.

În primul tur de scrutin Franța primit 18 voturi, Afrca de Sud 13 şi Irlanda 8.

Votul a fost secret și cele 39 de voturi au fost distribuite astfel:

  • "tier 1 countries" - țările din prima categorie necandidate (Anglia, Țara Galilor, Scoția, Italia, Noua Zeelandă, Asutralia, Argentina) - câte trei voturi fiecare;
  • asociațiile regionale  (Oceania, America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Africa) și Japonia - câte două voturi fiecare;
  • România, Georgia, Statele Unite și Canada - câte un vot fiecare.

Până acum Cupa Mondială la rugby a fost organizată de următoarele țări:

  • 1987 Noua Zeelandă
  • 1991 Anglia
  • 1995 Africa de Sud
  • 1999 Țara Galilor
  • 2003 Australia
  • 2007 Franța
  • 2011 Noua Zeelandă
  • 2015 Anglia
  • 2019 Japonia 
261