Direct Jurnale Direct Monde RFI Musique
Ascultaţi


Exclusivitate RFI - Crin Antonescu: Nu ne aşteaptă un viitor prea bun cu Ponta preşedinte

antonescu.jpg

Crin Antonescu: Nu ne aşteaptă un viitor prea bun cu Ponta preşedinte

Fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, spune, în exclusivitate la RFI ,că ideea refacerii Uniunii Social-Liberale reprezintă doar un truc politic, o manevră a lui Victor Ponta. USL a fost un proiect de anvergură, el a eşuat, mai spune Crin Antonescu. "Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani."

C.A: Evident că este vorba despre o mistificare din câteva motive. Mai întâi că USL, cea autentică şi cea care şi-a încetat din păcate existenţa, a fost o alianţă pe picior de egalitate şi pe raporturi paritare între Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal.

Astăzi grupul de oameni plecaţi din PNL, adunaţi în jurul domnului Tăriceanu, nu sunt decât, cel mult, în condiţia de partid anexă al PSD-ului. Iar domnul Tăriceanu,  care joacă rolul unui soi de majordom la curtea domnului Ponta, nu poate emite în niciun fel pretenţia că ar reprezenta o componentă de dreapta sau ceea ce însemna înainte Partidul Naţional Liberal într-o asemenea alianţă.

În al doilea rând: USL, care a adunat în jurul ei atâta speranţă şi atâta susţinere electorală a fost un PROIECT, nu a fost o formă prin care domnul Ponta şi PSD-ul să-şi mascheze încă o dată identitatea.

A fost un proiect de anvergură, un proiect pentru societatea românească pe o durată mai lungă şi care era bazat pe ideea de înnoire şi însănătoşire a vieţii politice.

El a eşuat pentru că, aşa cum aş formula sintetic, nu domnul Ponta a fost capabil să schimbe Partidul Social Democrat, aşa cum îl ştim de 20 de ani,  ci,  din păcate, Partidul Social Democrat l-a transformat după chipul şi asemănarea sa pe domnul Ponta, dacă,  vreodată, domnul Ponta a dorit altceva.

Prin această manevră, domnul Ponta ne arată un lucru uimitor: cum un om politic, la doi paşi de preşedinţia României, şi un partid care este de departe cel mai mare, cel mai puternic, cel mai bine organizat din Romania, şi anume PSD-ul, au în continuare o preocupare în a se ascunde după formule care să se numeasca oricum altfel. Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani....

Tot ce pot să constat, cu mare tristeţe e că această campanie electorală, din acest an, a fost de departe cea mai slabă -  a avut nivelul cel mai scăzut.

Inclusiv cele două întâlniri între finalişti nu s-a spus şi nu s-a întâmplat nimic esenţial. După părerea mea, acesta e încă un semn de boală, de boală profundă a spaţiului politic românesc.

 

Rep: Ca om politic, vă întreb, ce veţi face: Klaus Iohannis sau Victor Ponta?

C.A: Pentru destui oameni, printre care mă număr, nu e o duminică veselă. Nu vreau să spun mai mult. Nu vreau să spune mai mult pentru că nu am intervenit în această campanie spre mirarea unora, spre iritarea altora. Voi explica poate, după ce se încheie, de ce am tăcut. Şi pentru că mai sunt doar câteva zile până atunci, nu voi încălca această decizie acum.

 

Rep: Vă duceţi la vot duminică?

C.A: Nici măcar asta nu am să vă spun. 

 

Rep: Vrem să ştim dacă îngroşaţi numărul nehotărâţilor?

C.A: Eu am pledat, de 25 de ani, pentru folosirea acestui drept esenţial în democraţie, un drept pentru care în Romania s-a şi murit. Şi de altfel, cel puţin în primul tur asta am şi spus. Principalul motiv care m-a dus la urne a fost respectul pentru acest drept şi solidaritatea pentru toţi cetăţenii României...E un semn foarte rău că Victor Ponta, cu mari şanse de a deveni preşedinte şi oricum premier şi lider al majoritatii actuale din Parlament,  nu are curajul să-şi asume în faţa societăţii în care joacă un asemenea rol propria sa identitate şi încearcă încă o dată să falsifice realitatea.

 

Rep: Ce înseamnă să falsifice realitatea?

CA: Să prezinte un PSD care si-a anexat câteva grupuri de profitori politici sub forma unei mari coaliţii purtând si un nume care a însemnat cu totul altceva ca realitate politica, ca asteptare publică şi ca proiect.

Fostul lider PNL, Crin Antonescu, intervievat de Andreea Orosz
13