Direct Jurnale Direct Monde RFI Musique
Ascultaţi


Iurie Leancă la RFI România: "Nu imi mai imaginez cum aş putea rămane în Partidul Liberal Democrat"

leanca.jpg

Iurie Leanca la RFI Romania: "Nu imi mai imaginez cum as putea ramane in Partidul Liberal Democrat"

Intr-un interviu pentru RFI Romania, fostul premier moldovean, Iurie Leanca,  spune ca asteapta de la Romania o sustinere « conditionata » pentru noua administratie de la Chisinau. Prim-vicepresedintele Partidului Liberal Democrat critica formula minoritara de guvernare de la Chisinau si se asteapta la o "stagnare" in drumul european al Republicii Moldova. De asemenea, Iurie Leanca afirma ca « nu isi mai imagineaza cum ar putea ramane in Partidul Liberal Democrat »  si nu exclude infiintarea propriului partid. 

Preşedintele român, Klaus Iohannis, a fost la Chişinău. Ce aşteptaţi de la România ?

Mă aştept de la România la un mesaj coerent. Aş vrea să fie un singur mesaj din partea României, nu mai multe. Acum nu prea simt asta, poate şi din cauza evoluţiilor din Romania de după alegeri. Voi examina cu atentie si toate declaratiile pe care le-a facut presedintele roman, Klaus Iohannis, la Chisinau. Important e insa sa fie un singur mesaj de sustinere, dar o sustinere conditionata, in functie de politicile administratiei de la Chisinau. Sper ca Bucurestiul sa nu admita derapaje. Vad ca exista unele semnale de derapaj la Chisinau si asta ma indispune foarte mult. Mizez foarte mult pe sprijinul Romaniei in contextul european. Daca Romania va avea aceasta politica activa si interesata de a ajuta Republica Moldova, atunci ambele tari si regiunea vor avea de castigat. 

 

De o săptămână, Republica Moldova are un nou prim-ministru. Chiril Gaburici. A trecut prin Parlament cu sprijinul comuniştilor prezentând un program practic identic cu cel pe care il prezentaserati dvs cu câteva zile inainte, când aţi fost respins. Cum se explică faptul că el a trecut şi dvs, nu ?

Asta ţine deja de istorie. Ceea ce contează e că avem acum un guvern minoritar, rezultat al unei construcţii foarte ciudate. E o coalitie tacita intre doua partide pro-europene impreuna cu comunistii. Aceasta coalitie nu e functionala, cred eu. Noi suntem intr-o regiune extrem de periculoasa , turbulenta, in care nu stim ce se va intampla. Lucrurile nu s-au linistit in Ucraina de est. Pericolul extinderii conflictului spre Ucraina de Sud, spre frontierele noastre, nu poatet fi neglijat. Economia noastra a avut deja de suferit, din cauza embargoului, din cauza crizei regionale, din cauza unor probleme unde e nevoie de intervenţii chirurgicale, nu cosmetice. Mi se pare periculos ca în aceste condiţii tu să ai un guvern minoritar, susţinut condiţionat de un partid comunist nereformat, care îşi modifică retorica, dar nu şi logica acţiunilor. Nu prea vad cum se vor face reformele necesare, cum vom putea mentine stabilitatea si cum sa avansam in drumul nostru european. Nu exista guverne minoritare in nicio tara din regiune. E o iluzie ca un guvern minoritar poate fi functional si a  fost o greseala. Personal ma astept la o stagnare a Republicii Moldova, nu la evolutie inspre UE.

 

Premierul moldovean a spus însă că va continua drumul spre Uniunea Europeană şi face prima vizita la Bruxelles chiar joi. La Bruxelles se va întâlni probabil cu aceiaşi oameni pe care i-aţi fi văzut si dvs. De ce vă îndoiţi atunci de drumul european al Chişinăului ?

Ma bucur că Bruxelles-ul e prima lui destinaţie. Fără falsă modestie, cred că substanţa discuţiilor pe care le va avea el va fi puţin diferită faţă de ce as fi avut eu. Pe pe de-o parte, el e o personalitate noua, pe de alta conduce un guvern minoritar. El va trebui sa spuna care sunt priorităţile si cum va transpune angajamentele luate de Republica Moldova. Când eram prim-ministru, am lansat un dialog serios cu Comisia Europeană pe lupta împotriva corupţiei  pentru a aduce la Chişinău o misiune pe reforma justiţiei. Nu era vorba numai despre experti, ci un inalt reprezentant, cu pondere si in Republica Moldova, si in UE. Mă tem că în noile condiţii acest proces va fi incetinit. Stiu ca in mai multe capitale europene exista o nedumerire cu privire la aceasta formula de guvernare din Rep Moldova.

 

Vă este teamă că instabilitatea regională ar putea contamina şi Republica Moldova ?

În Republica Moldova avem probleme pe care nu am reuşit să le anihililăm. Vor fi alegeri in Gagauzia si iarasi cred ca se vor complica lucrurile. Si in nord ar putea fi complicat, pentru ca acolo oamenii au votat masiv alte partide, nu pe cele proeuropene. Mai e si situatia din Transnistria. Toate aceste elemente plus problemele economice si devalorizarea leului genereaza nemultumire. Cred ca va fi foarte complicat. Situatia poate deveni imprevizibile. Sper ca autoritatile de la Chisinau sa mentina un dialog activ cu Transnistria, cu sudul, cu nordul. Trebuie sa vedem ce se intampla si cu mecanismul 5 plus doi. 

 

In 30 noiembrie, cetatenii Republicii Moldova si-au dat votul in primul rand celor trei partide pro-europene. Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat si Partidul Liberal. De ce timp de peste doua luni nu ati ajuns la o intelegere ?

Nu vreau sa fac aprecieri si analize. Cred ca toate cele trei partide poarta o responsabilitate pentru acest esec. Toate au dat dovada de o anumita lipsa de flexibilitate. De aceea mi-am si cerut scuze in fata alegatorilor, cand mi-am dat seama ca asteptarile lor nu s-au realizat. PLDM a mers in campanie pe un mesaj pro european si anti comunist. E greu sa explici acum alianta cu Partidul Comunistilor. 

 

Vorbiti despre un Partid al Comunistilor nereformat, dar sunt alte voci care atrag atentia ca Vladimir Voronin a facut o oarecare curatenie in formatiune, dupa ce a renuntat la oameni ca Marc Tkaciuk sau  Grigore Petrenco. Nu ii dati nici un credit ?

Eu nu stiu daca persoanele cele mai radicale de care s-au debarasat comunistii erau cele care stabileau liniile directoare ale partidului. Cred totusi  ca oamenii care au ramas sunt cei mai influenti si cei care pot fi judecati in baza unei istorii. Cred ca exista o lipsa de consecventa a comunistilor, care ma face sa fiu nesigur in privinta viitoarelor lor actiuni. Presedintele lor Vladimir Voronin cerea recent reviziuirea anumitor clauze din acordul de asociere. Nu inteleg ce vrea sa schimbe. Acordul si toate elementele de acolo ne sunt beneficee. Sigur ca unele lucruri sunt complicate, dar e nevoie de ele. Ati vazut vreun angajament in scris, vreo declaratie puternica  din partea comunistilor ca vor sustine reformele dificile si necesare de implementat si drumul european ? Eu nu am vazut. 

 

 Ce veti face dvs, care sunt planurile politice ?

Eu mi-am luat o pauza de reflectie. Voi continua activitatea politica, asta stiu sigur. Comunic cu cetatenii din Republica Moldova, cu membrii de partid, cu reprezentantii societatii civile, ca sa vad ce asteptari au ei de la mine, de la clasa politica din rep moldova. Cand voi constata ca intelegerea si viziunea mea se pliaza macar pe asteptarile unei parti din societate, atunci voi lua o decizie. 

 

Va ganditi la infiintarea unui partid ?

Nu exclud. Imi vine greu sa imi imaginez cum as putea ramane in Partidul Liberal Democrat.  Mi-as fi dorit sa incerc sa reformez partidul din interior. Experienta din ultimul an si ceva ma face insa putin neincrezator in sansa de a reforma partidul din interior. Cred multi membri de rand si-ar dori o asanare si o revigorare a partidului. Dar o parte din conducere nu ar vrea aceasta schimbare. Poate ca s-au obisnuit asa sau au anumite angajamente, nu pot explica, dar deseori am constatat o unamitate care m-a facut sa fiu putin sceptic fata de capacitatea de a avea un pluralism in interiorul partidului. 

 

Cat va dura perioada de reflectie ?

Nu va dura prea mult timp. Voi lua o decizie in curand. 

 

Cum ati defini acum relatia cu presedintele partidului, Vlad FIlat ?

Am avut relatii de colegialitate, chiar de prietenie, cand eram ministru de externe si el era prim-ministru. Cand eu am devenit premier, din pacate relatia noastra s-a transformat pentru ca aveam viziuni diferite despre rolul unor institutii ale statului. Acum si el asteapta sa vada ce decizie voi lua el si sigur ca relatia va suferi unele schimbari. Eu imi doresc sa avem relatii de colegialitate si sper ca ne uneste macar dorinta de a schimba lucrurile spre bine in Republica Moldova. 

Iurie leancă, intervievat de Luca Niculescu
17