evrei

23.01.2012 - România / Ascultă la RFI RO

Amintirile unor evrei din România

Apărută anul trecut la editura pariziană Non Lieu, lucrarea „Mémoires des Juifs de Roumanie” încearcă să contureze portretul unei comunităţi a cărei istorie este puţin cunoscută în Europa occidentală dar şi rolul evreilor români în dezvoltarea sionismului, începând cu fondarea primei colonii evreieşti în Palestina, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

04.11.2011 - Europa / Reportaj RFI

Reportaj RFI: Lagărul morţii de la Bergen-Belsen

La mai bine de 60 de ani de la ororile Holocaustului, memoria celor care au suferit în perioada nazistă râmâne vie în Germania. Fostele lagăre de concentrare naziste au devenit locuri de pelerinaj, iar memorialul lagărului de la Bergen-Belsen de lângă Hanovra este un astfel de loc. Aproape 30 de tineri din diferite ţări, inclusiv România, au vizitat fostul lagăr de concentrare, în cadrul proiectului Înţelegem trecutul - modelăm viitorul. Proiectul european are ca temă genocidul împotriva romilor comis în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

29.06.2011 - România / Politică

Pogromul de la Iaşi, amintiri cutremurătoare

Supravieţuitori ai pogromului de la Iaşi, evrei vârstnici, însoţiţi de nepoţi care nu au văzut niciodata Iaşiul, au plâns în faţa sinagogii şi şi-au amintit. A fost a doua zi a ceremoniilor care celebrează 70 de ani de la progromul de la Iaşi.

27.06.2011 - România / Politică

70 de ani de la Pogromul de la Iaşi

Ceremoniile comemorative, care marchează 70 de ani de la Pogromul de la Iaşi, vor dura două zile. Vor participa supravieţuitori ai pogromului dar şi ambasadorul Statele Unite ale Americii în România, Mark Gitenstein, invitaţi din partea Ambasadei Germaniei, reprezentanţi ai Muzeului Holocaustului din Washington şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

1919: dovada antisemitismului lui Hitler

Scrisoarea în care Adolf Hitler îşi dezvăluia pentru prima dată planurile antisemite a fost prezentată marţi, la New York. Documentul, datat 1919, achiziţionat de Centrul Simon Wiesenthal contra sumei de 150.000$, conţine primele comentarii în formă scrisă făcute de Hitler referitoare la "exterminarea irevocabilă a evreilor".

20.05.2011 - Cultură

Lars Von Trier îşi cere scuze pentru "simpatia" faţă de Hitler

Lars Von Trier declară că s-a lăsat "antrenat de o provocare" şi şi-a cerut scuze pentru declaraţiile privind "simpatia" pe care i-o poartă lui Hitler. Afirmaţiile făcute de regizorul danez acum câteva zile au provocat furia organizatorilor Festivalului de la Cannes, care l-au declarat persona non grata.

Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului

27 ianuarie este Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Holocaustului, zi care îşi propune să arate lumii unde pot duce ideologiile extremiste - 6 milioane de evrei au fost exterminaţi în lagărele de concentrare din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Ascultă RFI România

Nou minim istoric

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Adaugă ştiri pe site-ul tău

Adaugă ştiri pe site-ul tău cu acest widget

Numărul de articole:

Lungime widget: pixeli

Codul javascript

Introduceţi acest cod în site-ul dumneavoastră pentru a afişa ştiri de pe RFI.ro

Jurnal Economic RFI & HotNews
Vocile RFI RO
Vezi ce se spune la RFI

Login
Facebook
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI