profit sau pierdere

16.05.2012 - Emisiunile RFI RO

Cota unică şi cota regresivă

Începând cu anul 2013, dacă USL va câştiga alegerile, se va trece la o impozitare regresivă a salariilor. Astfel, vor fi introduse cote de impozitare de 8% şi 12% pentru niveluri salariale care nu au fost încă definite. 

09.05.2012 - Emisiunile RFI RO

Strategii, idei și program de guvernare

Principalele puncte atinse în această discuție: respectarea legilor fără excepții, fără derogări sau scuze; repararea inechităților sociale; toleranță zero față de corupție și clientelism.

02.05.2012 - Emisiunile RFI RO

Simplificarea procedurilor birocratice în managementul resurselor umane

Continuarea simplificării procedurilor administrative birocratice ar trebui să fie un obiectiv prioritar al viitorului guvern. Folosirea de către companii a aplicaţiilor informatice ar trebui stimulată sau chiar impusă prin legislaţia de profil.

25.04.2012 - Emisiunile RFI RO

Contribuabilul faţă în faţă cu fiscul

Nevoia de fonduri bugetare şi lupta cu evaziunea fiscală au făcut ca fiscul să fie într-o relaţie mai agresivă cu contribuabilii. Astfel, există, în unele situaţii, chiar exemple ce pot fi considerate abuzuri ale fiscului: refuzul rambursării TVA, condiţionarea rambursării TVA de prezentarea dosarului preţului de transfer sau nerespectarea termenilor de răspuns la contestaţiile administrative.

18.04.2012 - Emisiunile RFI RO

Contribuabilii faţă în faţă cu ANAF

Schimbarea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, aduce în dezbatere legătură dintre contribuabili şi autoritatea fiscală. 

11.04.2012 - Emisiunile RFI RO

Investiţiile străine directe - soluţia pentru o creştere economică durabilă

O simplă observare a realităţilor economice din ultimii ani ne indică o corelare puternică între investiţiile străine directe şi creşterea economică. Nu este doar o coincidenţă.

04.04.2012 - Emisiunile RFI RO

Organizaţia care învaţă

“Organizaţia care învaţă” este un concept aplicat tot mai mult în mediul economic românesc.

28.03.2012 - Emisiunile RFI RO

Mai multă încredere în economia europeană

Situaţia economică a statelor europene s-a îmbunătăţit. Randamentele la care se realizează împrumuturile au scăzut, iar asigurările împotriva intrării în incapacitate de plată în cazul Greciei au fost activate.

21.03.2012 - Emisiunile RFI RO

Pro şi contra liberalizării tarifelor energetice

Sub impulsul finanţatorilor internaţionali, România tinde să devină campioană europeană la reformarea sistemului energetic. În multe state europene se discută aprins despre creşterea tarifelor la energie, reprezentanţii mediului de afaceri, ai mediului politic şi cei ai industriiei energetice căutând soluţii rezonabile pentru fiecare în parte. 

14.03.2012 - Emisiunile RFI RO

Mediul de afaceri şi modificările fiscale

Mediul de afaceri propune câteva modificări importante în legislaţia fiscală românească. O scădere a contribuţiilor sociale, plafonarea contribuţiilor de sănătate şi aparitia unei legi a holdingului; sunt măsuri care ar încuraja munca şi capitalul în România. 

07.03.2012 - Emisiunile RFI RO

Fiscalitate: paşi înainte, progrese ce trebuie făcute

Prevederile legislaţiei fiscale au avut în ultima perioadă o serie de ameliorări. Este vorba despre întroducerea în Codul fiscal a unei părţi a legislaţiei privind munca şi contribuţiile pentru sistemul de sănătate.

29.02.2012 - Emisiunile RFI RO

Tratatul fiscal, gata pentru semnare

Dacă la Bruxelles se fac ultimele pregătiri pentru semnarea tratatului de stabilitate financiară, în România încă dezbaterile asupra subiectului continuă. 

22.02.2012 - Emisiunile RFI RO

Soarta Greciei, soarta Europei

Analiştii financiari consideră că, în pofida soluţiilor găsite în această săptămână, criza datoriilor suverane gercesti este departe de a-şi fi găsit rezolvarea. 

08.02.2012 - Emisiunile RFI RO

Cum reducem decalajele

Statele care au aderat la Uniunea Europeană (UE) în primul val, în anul 2004, şi apoi în cel de-al doilea val al extinderii, în anul 2007 au profitat de procesul integrării în UE. 

01.02.2012 - Emisiunile RFI RO

Contrafacerea şi cenzura

Acordul privind combaterea contrafacerilor (ACTA) este extrem de controversat. Specialiştii cred că nu aduce noutăţi substanţiale în materie de luptă cu produsele contrafăcute, dar, în schimb, este un adevărat atac la libertatea cetăţenilor şi la libertatea de exprimare în spaţiul virtual. De asemenea, acordul ar putea fi folosit şi împotriva companiilor.

25.01.2012 - Emisiunile RFI RO

50 miliarde euro pentru infrastructura europeană

Începând cu viitorul buget european, ce se va derula în perioada 2014-2020, statele europene vor avea la dispoziţie 50 miliarde euro pentru a dezvolta infrastructură europeană. 

18.01.2012 - Emisiunile RFI RO

Suveranitate şi soluţii anticriză

Pactul fiscal, în curs de implementare, caută soluţii pe termen mediu şi lung pentru criza datoriilor suverane şi a deficitelor pe care o traversează Uniunea Europeană. Pe termen scurt, însă, soluţiile eficiente lipsesc sau sunt incomplete. 

11.01.2012 - Emisiunile RFI RO

Starea agriculturii româneşti

La sfârşitul anului trecut, la Iaşi, RFI România a organizat o dezbatere pe teme legate de starea agriculturii în România şi conexiunea cu agricultura europeană.

21.12.2011 - Emisiunile RFI RO

Verigile slabe ale soluţiilor de criză

Interzicerea CDS începând cu anul 2012, o mai mare agresivitate în sensul reglementării inovaţiilor financiare, interdicţia ca băncile să mai împrumute bani fondurilor speculative şi reglementarea paradisurilor fiscale sunt măsurile pe care Europa a ezitat, din diverse motive, să le adopte.

14.12.2011 - Emisiunile RFI RO

Decizii istorice; rezolvă ele criza?

Criza din Europa este mai mult decât o criză a supraindatorarii statelor. Este una a unei construcţii făcută fără fundament. Pentru că zona euro nu poate rezista fără o uniune bugetară şi una fiscală reale.

Ascultă RFI România

Nou minim istoric

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Adaugă ştiri pe site-ul tău

Adaugă ştiri pe site-ul tău cu acest widget

Numărul de articole:

Lungime widget: pixeli

Codul javascript

Introduceţi acest cod în site-ul dumneavoastră pentru a afişa ştiri de pe RFI.ro

Jurnal Economic RFI & HotNews
Vocile RFI RO
Vezi ce se spune la RFI

Login
Facebook
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI