proteste bucurești

29.01.2012 - România / Social

The Economist: Şanse reduse pentru o vară glorioasă la Bucureşti

Iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă, pe fondul împrumuturilor contractate de această ţară şi al perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune, afectată de criza din zona euro, potrivit unui comentariu publicat pe blogul The Economist. Au fost numiţi "viermi", "o mahala ineptă şi violentă" sau "ciumpalaci", dar sute dintre ei, exasperaţi de măsurile de austeritate, de incompetenţa politică şi absenţa consultării publice în privinţa legilor, încă ies pe străzile îngheţate din Bucureşti şi din alte oraşe româneşti pentru a le cere preşedintelui şi Guvernului să demisioneze, afirmă comentariul săptămânalului britanic.

27.01.2012 - România / Economie

Mihai Tănăsescu despre proteste: Nemulţumirile sunt justificate, dar nu vor afecta reforma

Protestele din Bucureşti şi alte oraşe ale ţării sunt "justificate", dar pieţele nu vor fi influenţate de ele, atâta timp cât reformele "merg în direcţia corectă". Iată ce declară la RFI reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu. El speră ca politicul să fie capabil "să explice corect", de ce e nevoie de reforme.

26.01.2012 - România / Social

Protestele din ţară, tot mai vlăguite. Solidaritate la Viena

Sute de persoane au continuat protestele antiguvernamentale în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării. În ciuda viscolului şi temperaturilor mici, zeci de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru cea de a paisprezecea zi consecutivă, scandând lozinci împotriva preşedintelui Băsescu şi cerând demisia Guvernului.

25.01.2012 - România / Politică

Traian Băsescu, între mea culpa şi ”destinaţia României”

Traian Băsescu a ţinut un discurs atipic. Aproape că şi-a cerut scuze pentru gafele sale, a adoptat o poziţie mai degrabă defensivă timp de 45 de minute şi s-a ferit să atace prea mult Opoziţia, faţă de seara precedentă, când a pus la zid USL-ul şi în mod special pe Ion Iliescu.

25.01.2012 - România / Politică

Diaconescu despre proteste: Un sentiment de nemulţumire, exprimat în chip democratic

Noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, spune la RFI că protestele din Bucureşti şi alte oraşe reflectă un sentiment de nemulţumire, exprimat în mod democratic. "Voi spune cancelariilor occidentale exact contextul economic în care se întâmplă aceste manifestaţii", declară şeful diplomaţiei române.

24.01.2012 - România / Politică

Băsescu face primele declaraţii de la debutul protestelor. Analist la RFI: Puterea vrea să pară stăpână pe situaţie

Referindu-se la evenimentele ultimelor săptămâni, în care protestele au luat o turnură violentă în unele zile, şeful statului, Traian Băsescu, apreciază că „se observă o veselie a demolării” şi lansează un atac dur împotriva liderilor opoziţiei – Victor Ponta, Crin Antonescu şi Ion Iliescu – pe care îi compară cu fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Un atac dur, făcut cu o voce tremurată, dar şi prima declaraţie a preşedintelui de la declanşarea protestelor, făcută cu ocazia ceremoniei de învestitură a noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Este o tentativă a puterii de „a părea stăpână pe situaţie”, crede analistul politic Bogdan Teodorescu.

24.01.2012 - România / Politică

Berceanu: Baconschi trebuia sancţionat mai degrabă pe linie de partid

Premierul Emil Boc trebuia să aibă în vedere mai degrabă o sancţiune pe linie de partid în privinţa lui Teodor Baconschi. O spune la RFI senatorul PDL, Radu Berceanu. El reproşează liderilor formaţiunii că nu s-au delimitat mai repede de diversele declaraţii controversate la adresa protestatarilor din Bucureşti şi alte oraşe ale ţării.

23.01.2012 - România / Politică

Teodor Baconshi, prima victimă a protestelor. Reacţia străzii: "Cu un Baconschi nu se face primăvară"

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat luni din funcţie de premierul Emil Boc, care a făcut acest anunţ în plenul Parlamentului. Motivul acestei demiteri ar fi faptul că ministrul de Externe a ţinut să-şi ceară public scuze pentru «derapajele şi stângăciile verbale» ale unor lideri PDL la adresa protestatarilor. Revocatul ministru a primit această veste la Bruxelles, unde participa la Consiliul pentru Afaceri Europene, alături de ceilalţi miniştri de resort ai UE.

23.01.2012 - Jurnal RFI

Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară

Parlamentul se reuneşte astăzi într-o sesiune extraordinară covocată ca urmare a manifestaţiilor din ultimele zece zile.

22.01.2012 - România / Politică

Regele Mihai: Românii şi-au pierdut încrederea. Politicienii le datorează răspunsuri

Casa Regală a României îşi spune public poziţia faţă de evenimentele politico-sociale din ultima perioadă. “Clasa politică are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă", se afirmă într-un comunicat al Biroului de presă al Regelui Mihai. În acelaşi document, fostul suveran apreciază că românii şi-au pierdut încrederea şi le cer politicienilor un comportament public rupt definitiv de năravurile trecutului.

21.01.2012 - România / Politică

Disputa Putere-Opoziţie se mută la Bruxelles

Reprezentanţi ai europarlamentarilor PSD şi PNL au afirmat, sâmbătă, faptul că vor propune discutarea situaţiei politice de la Bucureşti în şedinţele Parlamentului European (PE), situaţie în care, potrivit PSD, România ar putea fi sancţionată drastic din cauza unor presupuse încălcării de către actuala Putere a normelor democratice. Reprezentanţii PDL au reacţionat imediat acuzând Opoziţia că urmăreşte discreditarea Guvernului, chiar şi cu riscul ca România să fie sancţionată la Bruxelles, eventual prin blocarea fondurilor europene. Mai mult decât atât, europarlamentarii PDL acuză PSD şi PNL că vor să se folosească în demersul lor de lideri influenţi din PE, printre care şi noul preşedinte Martin Schulz.

21.01.2012 - România / Societate

OSCE condamnă agresarea jurnaliştilor în protestele din Bucureşti

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) condamnă  recentele atacuri asupra mai multor jurnalişti români din timpul protestelor de la Bucureşti. OSCE  a cerut vineri autorităţilor române să investigheze aceste cazuri. “Jurnaliştii trebuie să fie liberi să relateze despre evenimente publice, inclusiv proteste şi demonstraţii”, a transmis un reprezentant al OSCE.

21.01.2012 - România / Social

Ce îi mai aduce pe protestatari în stradă?

După o seară de joi mai mult decât agitată, vineri, manifestanţii din Piaţa Universităţii şi-au mai pierdut din energie. Cu revendicări din cele mai diverse, pancarte şi mesaje noi, protestatarii au suportat ploaia şi frigul până la miezul nopţii. S-au risipit apoi către case, promiţând însă că se vor întoarce. În ţară, la ora 22 toate protestele se încheiaseră deja, aşa cum au anunţat autorităţile. Ce îi mai aduce pe oameni în stradă acum, după opt zile de protest? Cel mai probabil, este vorba de faptul că partidele forţează începutul campaniei electorale, spune la RFI Sorin Ioniță de la Societatea Academică Romînă.

21.01.2012 - România / Social

Românii de peste hotare se solidarizează cu protestatarii

După manifestaţiile de zilele trecute din Italia şi de la Londra, sunt anunţate proteste în faţa ambasadei române din Berlin. Sâmbătă este prevăzută şi o manifestaţie în faţa ambasadei României de la Paris “în semn de solidaritate cu mişcările civice din ţară”.

20.01.2012 - Emisiunile RFI RO

Românii din diasporă, solidari cu protestatarii din ţară

După manifestaţiile de zilele trecute din Italia şi de la Londra, astăzi şi mâine sunt anunţate proteste în faţa ambasadelor române din Berlin şi Paris. 

20.01.2012 - România / Social

Presa străină monitorizează protestele din România

Protestele din România evidenţiază situaţia din ce în ce mai dificilă din Europa, pe fondul măsurilor dure de austeritate, relatează presa internaţională, notând că protestele din România continuă, fiind cele mai ample din ultimii zece ani.

20.01.2012 - România / Politică

Theodor Paleologu: Familia noastră este aproape ruinată de măsurile de austeritate

Vicepreşedintele PDL, Theodor Paleologu, spune la RFI că familia sa este "aproape ruinată" de programul de austeritate pus în aplicare de Puterea actuală în ultimii ani. El afirmă că protestele de stradă din Bucureşti şi restul ţării reprezintă o "nemulţumire legitimă". Paleologu e de părere că "în aceste momente de criză şi de restrişte, corupţia unora devine de o sută de ori mai scandaloasă".

20.01.2012 - România / Politică

Paleologu despre proteste: Unele reacţii ale Puterii au fost tâmpite şi deplasate!

Unele reacţii ale Puterii în faţa protestelor de stradă din Bucureşti şi alte oraşe au fost "tâmpite şi deplasate". Iată ce spune la RFI vicepreşedintele PDL, Theodor Paleologu. El consideră că PDL trebuie să răspundă "prin dialog şi ascultare". Manifestaţiile au fost declanşate de o "eroare tactică" a Puterii actuale, crede Paleologu.

20.01.2012 - România / Reportaj RFI

VIDEO FOTOGALERIE Jandarm în Piaţa Universităţii: Dispari!

Jandarmii au evacuat Piaţa Universităţii în forţă în cea de-a şaptea zi de proteste din Capitală. Cum s-au văzut însă evenimentele din mijlocul protestelor? Un punct de vedere subiectiv al unui jurnalist suprins în mijlocul confruntărilor.

Ascultă RFI România

Nou minim istoric

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Adaugă ştiri pe site-ul tău

Adaugă ştiri pe site-ul tău cu acest widget

Numărul de articole:

Lungime widget: pixeli

Codul javascript

Introduceţi acest cod în site-ul dumneavoastră pentru a afişa ştiri de pe RFI.ro

Jurnal Economic RFI & HotNews
Vocile RFI RO
Vezi ce se spune la RFI

Login
Facebook
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI