![]()
Eva se confrunta cu un inamic care caută să restaureze al doilea Imperiu Francez.





Castelele din FranţaReşedinţe somptuoase, castelele ne povestesc o parte din istoria Franţei. Această serie documentară ne va purta însă departe de Versailles şi alte mari palate, pentru a ne prezenta castele de familie, în compania proprietarilor lor.
După vorbă, după sport
Miercuri, 17 martie, de la 19h10, invitatul lui Radu Paraschivescu la După vorbă, după sport este preşedinta Fundaţiei SynergEtica, Sandra Pralong.
Tema emisiunii: Ce învățăm din sport?
E posibilă o pedagogie prin sport? Ce valori fundamentale transmite întrecerea sportivă? Care sunt riscurile pervertitoare ale sportului?
Vocile Serii
Azi, de la 19h10, invitatul lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii este scriitorul şi publicistul Florin Iaru.
O discuție sinceră şi fără menajamente pornind de la întrebarea: Ce este România?
Sebastian Vlădescu: Din martie vom fi în grafic cu încasările la buget, iar în privința ieșirii din criză, suntem pe drumul cel bun. Investitorii germani și austrieci au fost cei mai interesați de eurobondurile românești. Logan a fost cea mai vândută mașină străină pe piața rusă în primele două luni.

Multe dintre persoanele care au cont pe Twitter sunt inactive. Datele unui studiu arată că peste 70% din utilizatorii platformei nu au postat mai mult de 10 mesaje şi s-au înscris în rețea ca să poată urmări conturile de twitter ale vedetelor preferate.

Cum combatem poluarea cu gaze de eşapament ?Organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta va planta câte un copac pentru fiecare odorizant de maşină cumpărat de şoferi din anumite staţii de benzină.

Reacţia liderilor PSD şi PNL, care au ieşit ieri, de la consultările cu preşedintele Băsescu pe tema modificării Constituţiei, a fost una “emoţională”, care comportă şi bune şi rele, spune jurnalistul Ovidiu Nahoi redactor şef Foreign Policy România.

Ediţia 24
1. CHARLIE WINSTON - Kick the Bucket
2. ROBERT FRANCIS - Junebug
3. MILOW - You Don't Know

Frauda in asigurari..Companiile de asigurări se confruntă cu un număr tot mai mare de tentative de fraudă în întreaga Europă. Statisticile la nivel european arată că 14% din daunele înregistrate pot fi clasificate drept fraude şi că 35% dintre cei care deţin o poliţă de asigurare auto încearcă să înşele companiile de asigurări.

| 20:00 | RFI Monde |
| Politica | 09 martie 2010 |
Revocarea lui Mircea Geoană : încă un eşecSenatorii PDL au eşuat deocamdată în tentativa de a-l revoca pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Cererea de revocare a fost scoasă de pe ordinea de zi a Biroului Permanent de marţi, 9 martie, cu votul majoritar al PSD şi PNL. Reprezentanţii Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal au avut şapte voturi, iar cei şase senatori PDL şi UDMR au refuzat să voteze această propunere. tot articolul - politica
| Politica | 09 martie 2010 |
Preda : Geoană ar fi trebuit să-şi dea demisia din fruntea SenatuluiMircea Geoană ar fi trebuit să facă un gest de onoare şi să-şi dea demisia de la şefia Senatului. Iată ce spune la RFI euro-parlamentarul PDL Cristian Preda. El comentează astfel demersul senatorilor PDL, care încearcă să-l debarce pe parlamentarul social-democrat din fruntea Camerei superioare. tot articolul - politica
| Politica | 04 martie 2010 |
Cezar Preda : Geoană este de-o chiulangeală cronicăMircea Geoană îşi va pierde funcţia de preşedinte al Senatului. Iată ce crede vice-preşedintele Partidului Democrat Liberal, Cezar Preda. El spune la RFI că senatorul PSD va fi înlocuit până la urmă, chiar dacă nu neapărat datorită demersurilor PDL. "Dânsul nu ştie să conducă Senatul, pentru că dacă vă uitaţi pe ceea ce înseamnă activitatea domniei sale din ultimul an şi ceva, a fost de-o chiulangeală cronică, iar aceste scuze că a avut de condus un partid nu sunt suficiente", conchide liderul democrat-liberal. Senatorii PDL au început demersurile pentru revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Curtea Constituţională a decis însă că doar grupul politic din care face parte şeful unei Camere poate cere înlocuirea acestuia. tot articolul - politica
| Politica | 03 martie 2010 |
PDL vrea capul lui Mircea GeoanăUn nou scandal a izbucnit în Parlament. Partidul Democrat Liberal cere revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Iniţial, liderul grupului PDL din Senat, Traian Constantin Igaş a anunţat în plen declanşarea procedurilor de suspendare. Ulterior, senatorul PDL a precizat că democrat-liberalii vor de fapt revocarea lui Mircea Geoană. El l-a acuzat pe şeful Senatului că în Biroul Permanent de marţi a supus la vot un raport al Comisiei Juridice, afirmând că raportul nu avea nici un temei, fiind întocmit fără să fi existat cvorumul de lucru. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană afirmă că se aştepta la solicitarea PDL. "Este evident că faptul că un lider al Opoziţiei deţine această funcţie importantă în statul român le stă ca parul în ochi celor care încearcă să acapareze întreaga putere din statul român", spune el. tot articolul - politica
| Politica | 02 martie 2010 |
Ponta a găsit vistieria partidului goalăSituaţia financiară a Partidului Social Democrat îl pune pe gânduri pe preşedintele Victor Ponta. Liderul PSD solicită realizarea unui control financiar la cheltuielile predecesorului său, Mircea Geoană, din ultimii cinci ani, întrucât partidul nu are nici un leu în conturi, dar a acumulat datorii enorme, potrivit Jurnalului Naţional. Întrebat la cât se ridică datoriile PSD, Victor Ponta spune că a avut o discuţie cu trezorierul partidului, Aristide Roibu, dar acesta nu a putut să îi prezinte o situaţie clară. De partea sa, Mircea Geoană declară că există mici restanţe după alegeri, dar sunt cele mai mici din istoria prezidenţialelor pe care le înregistrează partidul. tot articolul - politica
| Invitatul Diminetii | 22 februarie 2010 |
Adrian Severin, vice-preşedinte PSD
"Eu cred că Mircea Geoană nu trebuie să fie ţapul ispăşitor al partidului. Cred că lui nu trebuie să i se impute toate relele din partid". tot articolul - asculta Invitatul Diminetii
| Politica | 22 februarie 2010 |
Adrian Severin la RFI : Mircea Geoană nu trebuie să fie ţapul ispăşitor al partiduluiNoul vice-preşedinte al PSD, Adrian Severin spune că fostului şef al partidului nu trebuie să i se reproşeze "toate relele". "Eu cred că Mircea Geoană nu trebuie să fie ţapul ispăşitor al partidului. Cred că lui nu trebuie să i se impute toate relele din partid", apreciază euro-parlamentarul. Adrian Severin spune pe de altă parte că există un decalaj "foarte grav" între liderii de la centru şi cei din plan local. "Foarte multe din organizaţiile locale ale partidului s-au întărit în ultimii ani şi ele sunt capabile de performanţă. Conducerea centrală a partidului nu s-a întărit în aceeaşi măsură. Aş spune chiar că ea a cunoscut un proces de subţiere, de diluţie", explică el. tot articolul - politica
| Politica | 21 februarie 2010 |
Ion M. Ioniţă la RFI: Iliescu a fost decisiv în victoria lui PontaNoul preşedinte al PSD, Victor Ponta este cel mai tânăr lider din istoria Partidului Social Democrat. "Rămâne de văzut dacă Victor Ponta este pregătit pentru a conduce PSD. Important este că Partidul Social Democrat era pregătit pentru o schimbare în structurile sale de conducere, după o perioadă în care nu a câştigat nimic la ultimele alegeri. Victor Ponta a fost soluţia pe care majoritatea PSD-iştilor a găsit-o" a declarat la RFI redactorul şef adjunct al cotidianului Adevărul, Ion M. Ioniţă. tot articolul - politica
| Politica | 21 februarie 2010 |
Victor Ponta preia frâiele PSDNoul preşedinte al Partidului Social Democrat este Victor Ponta. Fostul vice-preşedinte al formaţiunii a obţinut la Congresul extraordinar de sâmbătă 856 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Mircea Geoană a fost votat de 781 dintre delegaţi. "Felicitări, Victor ! Să-ţi meargă bine şi să ai putere de decizie", i-a spus Mircea Geoană lui Victor Ponta. Replica a venit imediat : "Să ne meargă la toţi bine, că dacă-mi merge numai mie, nu e bine !". tot articolul - politica
| Politica | 20 februarie 2010 |
Cristian Diaconescu se retrage şi îl sprijină pe Mircea GeoanăCristian Diaconescu s-a retras din cursa pentru şefia PSD. Candidatul a anunţat la Congresul de sâmbătă că îl sprijină pe Mircea Geoană. Gestul său vine după ce alţi doi candidaţi cu notorietate, Miron Mitrea şi Radu Mazăre s-au retras şi ei, anunţând că îl vor susţine pe Victor Ponta. tot articolul - politica
Pagina 1 2 3 4 5 6 ... 10 din 10 |
SUA confirmă sprijinul strategic pentru IsraelSUA încearcă să deblocheze cu orice preț negocierile dintre israelieni si palestinieni, negocieri indirecte, puse la grea încercare de recentul anunț al autorităților de la Ierusalim privind construirea de noi locuințe israeliene în teritoriile palestiniene. Ne oferă detalii corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor.

„Nu vom participa la consultări cu independenţii, aceşti trădători şi dezertori. Noi nu putem să fim de acord cu un Parlament unicameral. Vom susţine Parlamentul format din două Camere, din care una care să reprezinte regiunile, Camera Superioară şi sigur, Camera Deputaţilor, care va trebui să aleagă deputaţii printr-un vot mixt, adică şi nominal şi pe liste de partid, ca cel din Germania”.

Vacanta Cipru Daca vizitati Cipru aveti ocazia sa admirati Grecia si Turcia la un loc - plaje mediteraneene însorite, sate încantatoare, ruine ale civilizatiilor antice si cultura locala deosebita.
Ce este România?Invitatul lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii a fost scriitorul şi publicistul Florin Iaru.

“Crimă şi pedeapsă, de la Goya la Picasso” expozitia gazduita de Musée d’Orsay se anunţă deja ca unul din evenimentele culturale şi mediatice ale acestei prime jumătăţi de an, cu atît mai mult ci cît este însoţită de o serie întreagă de colocvii, proiecţii de filme şi dezbateri pe tema răului...
Credeţi că rata şomajului din România va atinge 10% în anul 2010 ? Sunaţi-ne la numărul de telefon 021.528.0.555 şi spuneţi-ne părerea voastră.
021.528.0.555 este numărul de telefon la care aşteptăm să ne spuneţi ce părere aveţi despre evoluţia şomajului în 2010 (apel cu tarif normal).
Mesajele cele mai interesante vor fi difuzate în emisiunea 40 de minute difuzată de luni până vineri cu începere de la ora 18h20.























