Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oameni şi case – Iaşi (II)

palatul-copiilor.jpg

Palatul Copiilor
Image source: 
ziaruldeiasi.ro

Invitați Martha Eşanu, consilier cultural în cadrul Comunităţii Evreilor, Ioachim Ivanov, preşedintele Comunităţii Locale a Ruşilor Lipoveni, Leonidas Rados, doctor în istorie și cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Departamentul de Istoria Culturii, Sorin Iftimi, muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei și profesorul Lucian Leuștean de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

 

Sorin Iftimi:  Am reușit să facem ceva pentru acest centenar. În Iași sunt instituții care au preocupări în domeniul istoriei: sunt colegii de la Institutul Academiei, colegii de la Universitate. Voi vorbi astăzi despre albumele: "Familia Regală la Iași, 1916 – 1918" și "Iaşi Capitală a României 1916 - 1918", care au apărut la Editura Palatului Culturii și sunt semnate de Aurica Ichim și Sorin Iftimi. În aceste albume este prezentată perspectiva muzeului asupra evenimentului. Noi am căutat obiectele, imaginile, personajele, am încercat să le dăm chipuri, locuri, fapte concrete, legate de perioada Refugiului de la Iași, a războiului și din perioada Unirii. Sunt imagini din primă sursă, care nu sunt luate din alte albume sau cărți mai vechi, sunt luate din arhive și biblioteci, destul de puțin cunoscute, de o calitate foarte bună. Am pus un text sintetic, dar care punctează foarte bine lucrurile concrete ale perioadei respective. Am refăcut o hartă o orașului, cu obiective legate de istoria respectivă și care pot transforma diverse clădiri din Iași în locuri de memorie și să apropie istoria de publicul obișnuit, pentru că lucrurile acestea concrete o fac mai ușor de înțeles.

 

Albumul bilingv "Iaşi Capitală a României 1916 - 1918" este piesa principală. Văzând cum este abordat acest episod din istoria noastră la nivel național, ne-am dat seama că Iașul trebuie să aibă vocea proprie, pentru că cele petrecute la Iași păreau puse în niște paranteze și atunci am spus că doar noi ieșenii putem să ne prezentăm contribuția avută de orașul nostru la acest eveniment important din istorie.

 

Lucian Leuștean: Chestiunea minorităților apare după Primul Război Mondial. Până atunci s-a vorbit de naționalități și lupta lor pentru autodeterminare națională. Acum apăruse un șef de stat, este vorba despre Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, care devine un fel de campion al dreptului autodeterminare națională. Această problematică a căpătat o efervescență teribilă la finalul Primului Război Mondial, în perioada Conferinței de Pace. Acolo începe să se vorbească din ce în ce mai mult de minorități, de formarea unor state naționale, dar și de protejarea acestora. Dacă vorbim despre Iași, noi nu avem date precise cu privire la minoritățile din Iași în perioada războiului. Singurele date exacte pentru o perioadă apropiată sunt prezentate în Recensământul din 1930. Avem imaginea unui oraș în care majoritatea reprezintă 60% din populație, avem o minoritate foarte importantă care reprezintă 35%, cea evreiască și mai avem alte câteva grupuri, importante pentru oraș, dar care nu depășeau 1%, aceștia erau greci, ruși, germani, polonezi, armeni.

 

Existau două viziuni. Cea americană si cea europeană. Americanii vin cu terminologie nouă, ei au înclinat balanța victoriei în favoarea taberei Puterilor Aliate. Ei și-au dat seama că granițele nu pot duce la state pure din punct de vedere etnic. Protecția minorităților de rasă, de limbă și de religie a intrat în Tratate. Cum se simțeau acești minoritari? Unii dintre ei nu erau cetățeni români. Pentru Ionel Brătianu principala minoritate era cea evreiască. Avea în minte experiența tatălui lui, de la Berlin. În schimb acum avem minorități maghiare, germane, mult mai numeroase și care aveau să fie mult mai active în România interbelică decât minoritatea evreiască.

 

Martha Eşanu: Comunitatea evreilor români a primit încetățenirea prin Constituția din 1923. Mulți evrei care au luptat în Primul Război Mondial nu erau cetățeni români. Acești eroi au primit cetățenia în 1919, ceilalți în 1923. De-a lungul istoriei idealurile evreilor s-au împletit cu cele ale poporului român, începând cu Revoluția din 1848, condinuând cu Unirea Principatelor, războiul de independență și apoi războiul de reîntregire a României.

La data Primului Război Mondial în România existau circa 250 de mii de evrei, din aceștia circa 10,8 la sută s-au înrolat în Armata Română. Au fost 23 de mii de evrei care au luptat în timpul Primului Război Mondial, 882 de eroi au căzut în timpul războiului(ofițeri sau soldați evrei), 490 au fost răniți și circa 4100 au fost dați dispăruți. Astăzi, sentimentul este unul de omagiere a eroilor de atunci, în toate cimitirele evreiești din România există câte o parcelă a eroilor care au luptat pentru reîntregirea României Mari. Un nume emblematic este cel al medicului și jurnalistului evreu Rodion Avram Steuerman. El a parcurs întreaga perioadă a războiului pe front ca medic militar. A scris foarte mult despre acele zile grele.

 

Ioachim Ivanov: Rușii lipoveni sunt un grup etnic refugiați din Imperiul Țarist din motive religioase. Ei se ocupau cu legumicultura, meșteșugurile, practic, care era pe malul râului Bahlui. Apropiindu-ne de momentul Primul Război Mondial, lipsesc datele despre numărul celor care au luptat, câți au fost răniți și câți au căzut pe câmpul de luptă. Avem exemplul altor comunități, la Târgu Frumos, unde există date că sunt 11 eroi ruși căzuți în Primul Război Mondial. Fiind comunități apropiate și având aceeași filosofie, de susținere a statului în care trăiesc, nu au avut poziții diferite.

 

Revoluționarii au fost tot timpul în acest concert al întregii țări. După Marea Unire din 1918, la 1920, la Cernăuți a avut loc un Congres al Comunităților Rușilor Lipoveni aflate pe teritoriile care s-au unit cu România și au alcătuit o scrisoare adresată Majestății sale Regelui în care și-au exprimat adeziunea și supunerea către coroana României.

Comunitatea Rușilor Lipoveni este definită de apartenența la religia ortodoxă de rit vechi. Comunitatea din Iași era destul de înstărită, erau negustori cu avere. Personal am văzut fotografii de familie din acea perioadă. Pe vremea respectivă în armată se purta barbă, de exemplu…

 

Leonidas Rados: Dacă vorbim despre comunitatea grecilor din Iași, povestea începe în secolul XVII-XVIII. Aici exista o viață culturală greacă extrem de vie. La 1821 începe aici mișcarea grecilor pentru libertate națională. Pe 24 februarie 1821 Ipsilanti dă celebra sa Proclamaţie pentru credință și patrie. După 1821, grecii au avut interdicții de a ocupa funcții publice, chiar dacă s-a deschis în 1835 la Iași un Consulat Grec, primul de acest tip din Principate.

În 1900 s-a încheiat o Convenție comercială, prin care aceste comunități grecești erau recunoscute. Li se recunoștea inclusiv dreptul la proprietate. În 1905, relațiile diplomatice s-au rupt din nou, cu consecințe destul de grave. Un număr de școli au fost închise, fiind acuzate de propagandă grecească. Relațiile au fost reluate în preajma Primului Război Balcanic. Avem de a face cu o națiune în formare. Un alt aspect important, față de alte localități cu o bogata prezență grecească, în Iași nu a existat o comunitate. Este explicabil, pentru că grecii și românii împărtășesc aceeași religie, a fost o asimilare aproape totală.

1286