Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Liceul “Anna de Noailles” – inaugurare cu doi premieri

“România este prima ţară în Europa în ceea ce priveşte francofonia şi ştiu că sunteţi conştienţi de rolurile şi responsabilitatea pe care le aveţi", a spus prim ministrul Franţei Jean-Marc Ayrault la inaugurarea liceului “'Anna de Noailles” din Bucureşti. Alături de premierul Victor Ponta, Jean-Marc Ayrault a vorbit de modelul francez în educaţie şi de felul în care statul încearcă să modernizeze domeniul.

Era nevoie de un nou liceu, de o clădire nouă, spunea la inaugurare Jean-Marc Ayrault. Trebuiau îmbunătăţite condiţiile de învăţământ faţă de profesori, faţă de personalul auxiliar, dar mai ales faţă de elevi, condiţiile de securitate, de confort, aşa că s-au regrupat într-un singur loc spaţiile care înainte erau dispersate, a precizat premierul francez. Şi mai există un motiv pentru care era nevoie de o clădire nouă – sunt tot mai mulţi copii care îşi doresc să urmeze această formă de învăţământ, amintea Jean-Marc Ayrault: Construirea unui nou liceu francez la Bucureşti era o obligaţie. Trebuia să se facă faţă unui lucru foarte pozitiv – creşterea numărului de elevi. Sunt cu 12% mai mulţi înscrişi pentru viitorul an şcolar. Astfel că vorbim de o recompensă, o răsplată pentru toţi cei care cred în învăţarea limbii franceze şi a educaţiei franceze peste hotare. Asta e răsplata succesului, pentru că această educaţie, care este asigurată aici, este un învăţământ de înaltă calitate. Şi e normal să fie atât de solicitat, atât de către familiile din Franţa, cât şi de către cele din România. De altfel, 39% dintre elevi sunt din România. Franţa e mândră să îi primească”.

Banii daţi în educaţie sunt o investiţie

Noul liceu a fost ridicat după mai multe tentative eşuate. Lucrările de construcţie au început în ianuarie 2012 şi au fost terminate în acest an. Liceul “Anna de Noailles” are o capacitate de 1.200 de elevi, de la gradiniţă până în clasa a XII-a şi construit pe un teren de 2,4 hectare de lângă Academia de Poliţie din Băneasa. În urma unei investiţii de 18 milioane de euro, el va fi funcţional începând cu anul şcolar 2013-2014. Suma nu e mare atunci când e vorba de educaţie, spunea premierul Franţei. E vorba de viziunea sa şi a guvernului în acest domeniu: Acolo unde va fi nevoie de susţinere financiară suplimentară, guvernul o va asigura. Ceeea ce ne dorim e ca nici un elev să nu fie lăsat pe dinafară, să nu fie abandonat pe marginea drumului. Şi cum vrem să fim fideli principiilor şi valorilor noastre, trebuie ca şcoala republicii să răspundă promisiunii privind egalitatea şanselor, astfel încât să nu rămână doar o declaraţie. Un nou liceu reprezintă o contribuţie la vitalitatea modelului nostru republican. Şi la acest model republican, noi ţinem mult”.

Elevii liceului francez merg în Franţa

Premierul Jean-Marc Ayrault a ţinut să amintească de rezultatele bune ale liceului francez de la Bucureşti - 30 din 32 de elevi au trecut cu bine de examenul de bacalaureat. Mai mult chiar, spunea el, mai mult de o treime dintre absolvenţi ajung să studieze mai departe în Franţa. Şi cum faptele bune trebuie răsplătite, Jean-Marc Ayrault spune că e dispus să susţină pe mai departe şcolile care obţin astfel de rezultate. E vorba de bani publici cheltuiţi cu înţelepciune: Un liceu este o investiţie. Dar nu este o investiţie ca toate celelalte. O şcoală, o bibliotecă, un liceu, o universitate, toate sunt investiţii pentru tineri, investiţii pentru cultură, pentru viitor. Iar asta e o prioritate a guvernului pe care îl conduc. Asta se reflectă, după cum bine ştiţi, în buget şi va continua să se reflecte prin acte hotărâte”.

Mulţumiri pentru România

Un astfel de proiect nu putea fi dus la capăt fără un ajutor substanţial din partea autorităţilor de la Bucureşti. Şi cum Franţa este al patrulea partener comercial al României, dincolo de legăturile istorice şi tradiţii, ajutorul nu a întârziat, în ciuda unor amânări sucesive. “Aş vrea să îi felicit pe cei care au reuşit să ducă la îndeplinire acest proiect, spunea premierul Franţei. Aş vrea, domnule prim-ministru, să salut şi să felicit şi autorităţile române pentru că sprijinul dumnealor a fost decisiv. Un teren a fost pus la dispoziţia Fundaţiei “Anna de Noailles” şi tot datorită dumneavoastră în data de 30 mai (anul acesta) instituţia a fost recunoscută oficial şi astfel ne putem bucura de o deplină recunoaştere a diplomelor sale”, a mai spus Jean-Marc Ayrault: Cu această clădire nouă, liceul francez Anna de Noailles din Bucureşti poate să asigure cu încredere şi optimism viitorul. Acest liceu este o dovadă de încredere în tineret, este o dovadă a încrederii în viitorul Franţei. Este un act de încredere în relaţia strânsă şi călduroasă dintre Franţa şi România. Trăiască România, trăiască Franţa”.

Educaţia românească, drum greu spre performanţă

După discursul premierului francez a venit rândul lui Victor Ponta. Încântat vizibil de noua construcţie, primul ministru a ţinut la rândul lui să amintească de bunele rezultate ale elevilor de la liceul “Anna de Noailles”, fără însă a uita să arunce câteva înţepături spre sistemul de învăţământ din România: Vreau să vă felicit pentru acest proiect cu adevărat impresionant pe care l-aţi pus în practică aici. Sunt de asemenea foarte, foarte mândru că aici, la Bucureşti, s-a proclamat România drept ţara cea mai francofonă şi mai francofilă din regiune. Liceul Anna de Noailles e un liceu care, sunt sigur, respectă standardele cele mai înalte din învăţământ. Vreau de asemenea să vă felicit pentru rezultatele de la bacalaureat. Sper ca poliţia să nu vină să verifice rezultatele. Sunt sigur că aici totul a fost foarte bine organizat”.

Una peste alta, a fost o frumos la inaugurarea liceului francez din Bucureşti. Oficialităţi, oameni de cultură, profesori, elevi, dar şi mulţi politicieni români. Care nu au ratat ocazia de a fi văzuţi la un astfel de eveniment. Dar şi poate de a se interesa de condiţiile de studiu, pentru că, nu-i aşa, 39 de procente dintre elevi sunt români. Taxa de şcolarizare, în funcţie de vârstă şi de naţionalitate, variază de la 17.000 la 26.000 de lei anual pentru un elev.

Liceul francez din Bucureşti a fost deschis în 1940, a fost închis în 1948 de către regimul comunist şi a fost redeschis în 1965, iniţial doar pentru diplomaţi.

 

 

Cătălin Lenţa la inaugurarea liceului francez din Bucureşti
2703