Franţa şi Europa, confruntate cu o presiune migratorie în creştere

Pe ţǎrmurile multor insule paradisiace italiene sau greceşti au avut loc în ultimii ani scene halucinante: turişti aflaţi la plajǎ au vǎzut cum în faţa lor, brusc, eşueazǎ ambarcaţiuni fragile pline cu imigranţi africani epuizaţi de efort şi de angoasa traversǎrii. In noaptea de luni spre marţi în jur de 550 de imigranţi clandestini, sosiţi cu trei şalupe supraîncǎrcate, au încercat sǎ acosteze în Sicilia. Unii dintre ei au declarat cǎ sunt sirieni în cǎutare de refugiu. Alţi sirieni şi egipteni au sosit în cursul zilei de luni, profitînd de o mare calmǎ, în Calabria. Potrivit autoritǎţilor italiene, în jur de 24 300 de imigranţi au debarcat pe coastele italiene în ultimile 12 luni. Un fenomen care i-a atras atenţia şi papei Francisc care, la începutul lunii iulie, s-a dus pe insula Lampedusa unde sosesc deseori ambarcaţiuni cu clandestini, deşi marea aruncǎ la ţǎrm deseori cadavrele celor care nu au avut norocul de a ajunge vii pe ţǎrmurile Europei.

Mulţi candidaţi la emigraţie vin din zona sub-saharianǎ şi tranziteazǎ prin Libia, dar, într-o mai micǎ mǎsurǎ şi prin Tunisia. Reţelele de traficanţi care favorizeazǎ acest transfer de fiinţe umane prolifereazǎ pe fondul haosului instaurat în Libia dar şi în alte ţǎri magrebine confruntate cu diverse crize politice.

In Franţa, ministrul de interne Manuel Valls a declarat recent cǎ demografia din Africa va obliga Franţa sǎ-şi revadǎ politica migratorie, şi în special prevederile legate de regrupǎrile familiale. Citez din declaraţia sa fǎcutǎ marţi 20 august pe postul de televiziune BFM: „Ansamblul politicilor noastre migratorii vor trebui repuse în discuţie atît în Franţa cît şi în Europa, în special în ceea ce priveşte bazinul Mediteranei.”

O frazǎ care a provocat reacţii rapide din partea unora dintre colegii sǎi socialişti, precum ecologista Cécile Duflot, ministra spaţiului locativ. Intr-un interviu acordat cotidianului Libération, miercuri 21 august, ea considerǎ cǎ „problema” regrupǎrii familiale nu se pune, dreptul de a trǎi în familie nu poate fi contestat fiind garantat de articolul 8 al Convenţiei europene privind drepturile omului.

Manuel Valls este însǎ şi mai puternic atacat de radicalii de stînga, de exemplu de Jean-Luc Mélenchon care îl acuzǎ pe ministrul de interne cǎ face jocul Frontului Naţional prin declaraţiile sale legate de imigraţie.

In 2012, potrivit statisticilor oficiale, au fost acordate în Franţa 191 452 de titluri de sejur, dintre care peste 86 000 pe criteriul regrupǎrilor familiale. Restul au fost studenţi sau persoane care au primit dreptul de a se instala în Franţa din motive profesionale sau umanitare. Dreptul la regrupare familialǎ este recunoscut în Europa şi figureazǎ în legislaţia francezǎ din 1974.

De notat cǎ modul în care se poziţioneazǎ Manuel Valls în privinţa unor probleme legate de imigraţie, integrare, insecuritate sau interzicerea voalului islamic în universitǎţi este deseori aplaudat de opoziţie. Iar potrivit sondajelor, Manuel Valls rǎmîne ministrul cu cota cea mai mare de popularitate. Existǎ deci o percepţie clarǎ în rîndurile opiniei publice cǎ acest demnitar socialist se apropie de adevǎratele probleme ale francezilor mai degrabǎ cu atenţie şi pragmatism decît cu o viziune ideologicǎ pre-construitǎ.

In prelungirea acestui dosar semnalez un articol din cotidianul catolic La Croix legat de imigraţia provenind din Europa rǎsǎriteanǎ. Faţǎ de ţǎri precum Marea Britanie sau Germania, Franţa a fost confruntatǎ cu un flux mai redus de imigranţi est-europeni. Din 2007 încoace, scrie La Croix, în jur de 5000 de români au primit anual titluri de sejur în Franţa. In jur de 3000 de medici care exerseazǎ în Franţa au diplome româneşti. Problema însǎ rǎmîne, mai scrie La Croix, cea a romilor, în numǎr cam de 20 000, marea lor majoritate provenind din România, şi care suscitǎ în Franţa reacţii contradictorii... Cotidianul catolic citeazǎ un sondaj din care rezultǎ cǎ 77 la sutǎ dintre francezi îi considerǎ pe romi drept un „grup aparte” în societate. Acest tip de percepţie este mai slabǎ în privinţa magrebinilor (doar 45 la sutǎ dintre francezi îi considerǎ ca fiind „altfel”), în privinţa asiaticilor (doar 38 la sutǎ) sau a africanilor (doar 19 la sutǎ).