Franţa – polemicǎ în jurul dreptului de a lucra duminica

In Franţa continuǎ polemica pe tema comerţului duminical, o adevǎratǎ “bǎtǎlie” de fapt legatǎ de dreptul a lucra duminica. Douǎ mari reţele de magazine specializate în materiale şi ustensile casnice au decis, din nou, sǎ-şi deschidǎ porţile duminica în ciuda unor mari amenzi prevǎzute de justiţie.

Polemicile nu lipsesc în ultimul timp în Franţa: cea legatǎ de romi nu s-a stins, cea legatǎ de modificarea ritmului şcolar ia amploare iar  ultima, legatǎ de dreptul de a lucra duminica, învenineazǎ şi ea spiritele.  Reţeaua de magazine Leroy Merlin şi Castorama sunt practic angajate într-un raport de forţǎ cu justiţia şi legislaţia în vigoare, jucînd pe cartea provocǎrii pentru a alimenta dezbaterea şi a suscita eventual sprijinul opiniei publice. Si este adevǎrat cǎ multǎ lume vrea sǎ lucreze duminica. Sunt şomeri care nu-şi doresc decît acest lucru, sǎ fie angajaţi chiar şi ca zilieri, sunt studenţi care nu pot lucra în timpul sǎptǎmînii pentru cǎ au cursuri şi le convine sǎ lucreze duminica, şi mai sunt şi salariaţii cǎrora nu le ajung resursele, ori duminica ei sunt plǎtiţie mai bine dacǎ opteazǎ pentru muncǎ.

Existǎ însǎ şi enorme reticienţe legate de acest drept din partea unor sindicate, din partea stîngii franceze, şi chiar din partea catolicilor. Oare nu scrie chiar în Biblie cǎ Dumnezeu a fǎcut lumea în şase zile şi în a şaptea s-a odihnit?   

Lǎsînd însǎ argumentele religioase deoparte, mulţi francezi considerǎ cǎ trebuie rezistat în faţa acestei uniformizǎri capitaliste şi comerciale, de inspiraţie anglo-saxonǎ, în care toate zilele sǎptǎmînii devin identice. Iar unii economişti subliniazǎ cǎ ţara europeanǎ cu cea mai mare eficienţǎ economicǎ este Germania, ţara în care duminica totul este închis, cu excepţia restaurantelor şi a altor servicii de bazǎ. Franţa nu dispune însǎ de o legislaţie clarǎ în prezent în privinţa repausului duminical. De fapt, el este insituit prin lege, încǎ din 1906, dar nenumǎrate derogǎri permit unui numǎr de 6 500 000 de salariaţi sǎ lucreze duminica. Le Monde considerǎ cǎ actuala dezbatere este binevenitǎ tocmai pentru cǎ va pune capǎt unui labirint legislativ suprarealist la acest capitol – dreptul de a lucra duminca.