Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Statele Unite, pe marginea prăpastiei?

statele-unite-marginea-prapastiei.jpg

Preşedintele american, Barack Obama (Foto: Reuters/Larry Downing)

Situaţie fără precedent şi de rău augur pentru SUA: Guvernul federal s-a văzut forţat să recurgă la prima oprire parţială a activităţii din ultimii 17 ani, după ce Partidul Republican, care controlează Camera Reprezentanţilor, nu s-a putut pune de acord cu Partidul Democrat, majoritar în Senat, asupra unei legi care să asigure statului fonduri de urgenţă în lipsa unui vot final pe buget. Oprirea parţială a activităţii agenţiilor federale americane a fost dispusă de Washington luni.

Însuşi preşedintele american Barak Obama a explicat în termeni foarte clari ce va urma : "Sute de mii de funcționari își vor face treaba la postul lor fără a fi plătiți și alte câteva sute de mii vor fi trimiși imediat în concediu fără plată". Însă Justiţia, securitatea naţională, operaţiunile militare şi siguranţa zborurilor se numără printre serviciile considerate esenţiale, care vor fi protejate de falimentul Statelor Unite. Economiştii estimează că va fi vorba de 800.000 până la un milion din cei peste 2 milioane de angajaţi ai statului. Acest lucru, evident, "va bloca economia în momentul când ea a repornit", a mai avertizat Barak Obama.

« Din păcate, Congresul nu s-a achitat de responsabilităţile lui şi a eşuat să voteze un buget...Asta înseamnă că o parte din administraţie trebuie să se oprească până când Congresul va binevoi să îi asigure refinanţarea. Ştiu că următoarele zile vor însemna şi mai multă instabilitate, inclusiv pentru şomaj tehnic. Ştiu că asta vine pentru unii după o vară de şomaj tehnic...De aceea voi continua să mă lupt pentru ca Congresul să redeschidă agenţiile guvernamentale şi să vă aducă înapoi la muncă cât mai curând posibil », a spus preşedintele american.

Analiştii estimează că oprirea activităţii statului federal va cauza într-o primă perioadă pierderi de 300 milioane de dolari pe zi economiei americane. Şi analiştii de la TD securities estimează că fiecare săptămână de blocaj a activităţilor guvernamentale ar putea reduce cu câte 0,2 puncte procentuale creşterea economică a Statelor Unite iar Bloomberg vede Statele Unite pierzând chiar 1,4 procente din PIB în ultimul trimestru al acestui an. În fine, la fel de dureros, măsura va duce la o creştere quasi automată a taxelor şi impozitelor.

 

Cum s-a ajuns în acest impas?

 

Senatul Statelor Unite a respins practic luni cele două proiecte de buget, depăşind astfel termenul limită de la miezul nopţii, care marchează încheierea exerciţiului financiar pentru 2013. Senatorii democraţi au fost împotriva propunerii de buget deoarece afectează „Obamacare” - pachetul de legi medicale propuse de preşedintele Barack Obama. Republicanii, care au încercat să câştige alegerile promiţând că abrogă reforma în sănătate, au încercat să forţeze mâna democraţilor cu bugetul. Democraţii nu au cedat însă. De altfel nici acum, în ciuda impasului, preşedintele Obama spune că nu va ceda absolut nimic din reforma sa în sănătate.

 

Ce va urma?

 

Cel mai probabil va urma o nouă serie de negocieri politice dure între republicani şi democraţi atât pe proiectul noului buget, cât şi pe reforma din sănătate dar şi pe tema creşterii actualei limite maxime a datoriei naţionale de 16,7 mii de miliarde de dolari. Aceasta e o altă problemă arzătoare şi spinoasă, mai ales că  Trezoreria a anunţat că nu va mai putea împrumuta după data de 17 octombrie, în lipsa unei creşteri a acestei limite de către Congres. Ceea ce îngrijorează însă, potrivit Bloomberg, este că niciunul dintre cele două partide din Congres nu au planificate negocieri imediate. Ştim însă că directorii marilor bănci de pe Wall Street, inclusiv Goldman Sachs şi JPMorgan, se vor întâlni miercuri cu preşedintele Barack Obama pentru a discuta despre impasul negocierilor din Congres privind bugetul federal şi creşterea limitei de îndatorare a Statelor Unite, mai scrie Bloomberg. Între timp, agenţiile de rating stau şi ele cu ochii pe situaţia explozivă din Statele Unite. Standard & Poor's, singura dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară care a depunctat în 2011 ratingul maxim al Statelor Unite tot din cauza disputelor privind limita de îndatorare, a spus că nu ia în calcul deocamdată o nouă penalizare a Washingtonului însă aceasta nu poate fi exclusă şi mai ales, dar mai ales, nu este de dorit.

693