
Politică
Partidul WikiLeaks s-a născut oficial
julian-assange.jpg

Misiunea Partidului WikiLeaks va fi să apere în faţa opiniei publice « adevărul » împotriva « bastarzilor » care îl ascund sau îl distorsionează. De asemenea, fondatorul WikiLeaks spune că partidul său va promova transparenţa în structurile guvernamentale şi va combate intruziunile tot mai frecvente ale statele în viaţa privată a cetăţenilor, aluzie la recentul scandal legat de milioanele de interceptări ilegale făcute în întreaga lume de NSA, agenţia naţională americană pentru securitate. Printre revendicările noului partid se numără apărarea drepturilor celor care solicită azil, mediul înconjurător şi libertatea presei.
Partidul WikiLeaks contează pe câteva mii de membri între care şi personalităţi publice importante, „oameni valoroşi” din Australia, ţara sa natală unde Assange speră să câştige un mandat în Senat. Purtătorul de cuvânt al Partidului WikiLeaks, Samantha Cross, a declarat că Assange „vrea să întoarcă în Australia ca să-şi ocupe locul” dacă va fi ales, lucru puţin probabil din cauza situaţiei sale actuale şi improbabilităţii unei evoluţii pozitive pe termen scurt. În cazul în care Assange, care are cetăţenie australiană, nu va putea să-şi ocupe locul în Parlament, funcţia sa va fi asumată de scriitorul Leslie Cannold. Potrivit legislaţiei australiene,dacă un loc în Senat rămâne vacant, acesta poate fi ocupat de alt membru al aceluiaşi partid, în cazul în care Camera inferioară nu se opune. Partidul lui Assange mai are şase candidaţi pentru Senat, printre ei numărându-se jurnalişti, academicieni şi activişti pentru drepturile omului. Într-un interviu acordat Fairfax Media, fondatorul WikiLeaks a declarat că va candida cel mai probabil în New South Wales sau în Victoria, chiar dacă este născut în Queensland.
Australianul nu şi-a mai văzut ţara din 2010 iar din iunie 2012, el este blocat în ambasada ecuadoriană de la Londra în efortul de a scăpa de extrădarea către Suedia, unde este aşteptat pentru a fi judecat, fiind acuzat de viol şi hărţuire sexuală. Assange a declarat în repetate rânduri că va merge din proprie iniţiativă la Stockholm imediat ce autorităţile suedeze îi vor oferi garanţii că nu îl vor extrăda în Statele Unite, unde cel mai probabil ar fi judecat pentru spionaj şi publicarea de date conflidenţiale, cu caracter strict secret, care pot pune în pericol operaţiunile militare ale trupelor americane.
Să mai spunem că lansarea oficială a Partidului WikiLeaks, care după cum am spus se va lupta inclusiv pentru respectarea dreptului de azil, vine nu doar pe fondul prelungirii şederii oarecum forţate a lui Assange sub protecţia Ambasadei Ecuadorului la Londra dar şi în contextul în care Edward Snowden, cel care urmând modelul Wikileaks a făcut dezvăluiri privind activităţile cu iz ilegal ale serviciilor americane, e în continuare blocat pe aeroportul internaţional din Moscova pentru că paşaportul i-a fost anulat de Statele Unite, împiedicându-l să poată obţine azil în vreunul din statele care i l-au oferit. De alfel Assange, în vârstă de 41 de ani, i-a oferit sprijinul său mai tânărului său « ucenic » Snowden, în vârstă de 30 de ani, şi a pledat în mod repetat inclusiv pe lângă statele Uniunii Europene să îi ofere acestuia azil politic.