Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Diaconescu: Nu e momentul să facem exerciţii de PR la Roşia Montană!

Retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană din Parlament este "obligatorie", spune într-un interviu la RFI consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu. El declară că "nu este momentul de publicitate" sau pentru "favorizarea unui exerciţiu de PR" legat de Roşia Montană.

Cristian Diaconescu e de părere că proiectul de lege privind Roşia Montană nu are ce căuta în Parlament: "Soluţia este una simplă şi o ştie toată lumea: Hotărârea de Guvern, neavând o bază juridică adecvată şi corespunzătoare constituţional, lipsindu-i un aviz de mediu, trebuie retrasă şi regândit întreg procesul, dacă se doreşte finalizarea acestuia".

"În al doilea rând, iată că printr-o anume decizie de Guvern s-a reuşit să fie nemulţumiţi atât cetăţeni care astăzi cu miile demonstrează împotriva acestui proiect, cât şi titularii de la Roşia Montană, care-şi văd puse în pericol locurile de muncă. Este clar că prin transmiterea unui astfel de act normativ s-a generat o situaţie extrem de tensionată, care nu poate fi rezolvată decât printr-un gest normal şi demn, pe care-l fac oamenii de stat atunci când greşesc: îşi recunosc greşeala", afirmă consilierul prezidenţial, care continuă: "Retragerea (proiectului de lege-n.r.) mi se pare obligatorie. Modificarea sau promovarea unui act normativ, sigur, ţine de politica guvernamentală".

Cristian Diaconescu spune că "starea de confuzie este generalizată, am senzaţia. Am credinţa că dânşii nu înţeleg exact în ce situaţie se află. Nu este vorba de favorizarea unui exerciţiu de PR, este pur şi simplu o situaţie socială, cu o manifestare destul de tensionată, care riscă să devină şi mai complicată, dacă nu se iau măsurile guvernamentale de asumare necesare. Nu este momentul de publicitate acum legat de Roşia Montană, indiferent din ce direcţie politică are loc această publicitate".

 
Cristian Diaconescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre proiectul Roşia Montană