
Politică
Italia – guvernul Letta a primit votul de încredere
enrico-letta-rasufla-usurat-guvernul-primeste-votul-incredere.jpg

Premierul Enrico Letta a declarat miercuri în faţa senatorilor că Italia se confruntă cu "un risc fatal", potrivit AFP.
"Italia se confruntă cu un risc care ar putea fi fatal, care depinde de un da sau un nu. Vă invit să daţi un exemplu de coeziune!", spune el.
La rândul său, Silvio Berlusconi a făcut o declaraţie neaşteptată în Parlamentul de la Roma. Fostul premier i-a îndemnat pe parlamentari să voteze pentru susţinerea Guvernului condus de Enrico Letta, potrivit AFP.
Declaraţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât vine la patru zile după ce tot el a provocat o criză politică în Guvernul de la Roma.
Potrivit comentatorilor, Silvio Berlusconi se teme de probabila pierdere a postului de senator şi a imunităţii parlamentare, după ce a fost condamnat definitiv astă vară la un an de închisoare pentru fraudă fiscală şi de aceea ar fi exercitat presiuni acum patru zile pentru ca cei cinci miniştri pe care-i are în Guvernul Letta să demisioneze.