Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


15 asociaţii non-guvernamentale susţin protestele sindicatelor din CFR

Organizaţiile nu sunt de acord cu intenţia Ministerului Transporturilor de a închide o treime din infrastructura feroviară. Planurile prevăd închiderea a 1000 de km de linii ferate până în august şi apoi o posibilă închidere a încă 6000 de km. Acest lucru va duce la aglomerarea şoselelor din România ceea ce va genera mai mari emisii de gaze cu efect de seră şi noxe spune la RFI preşedintele Fundaţiei Terra Mileniul III, Lavinia Andrei.

Angajaţii CFR au protestat din nou vineri  nemultumiţi de faptul că nu s-au încheiat contractele colective de muncă. Salariaţii au purtat banderole albe la braţ în semn de protest. Sindicatele din transportul feroviar mai cer Guvernului oprirea disponibilizărilor şi a închiderii unor tronsoane de cale ferată.

Feroviarii ameninţă cu greva generală peste două săptămâni dacă nu li se rezolvă solicitările.

 
Preşedintele Fundaţiei Terra Mileniul III, Lavinia Andrei.