Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Al 13-lea Film Menu

film-menu-13.jpg

Al 13-lea Film Menu

Miercuri, 21 decembrie, a avut  loc lansarea numărului al 13-lea al revistei de cultură cinematografică Film Menu. Dosarul acestui număr este dedicat „Cinema-ului minimalist”.

Au fost analizate filme aparţinând unor cineaşti diferiţi, care au fost consideraţi minimalişti de criticii din întreaga lume, în încercarea de a repera ce caracteristici trebuie să prezinte o operă cinematografică pentru a putea să i se atribuie în mod just termenul de „minimalism”. Dosarul cuprinde articole ample despre formele de minimalism prezente în filmografia cineaştilor Andy Warhol, Michael Snow, Danièle Huillet şi Jean-Marie Straub, Pedro Costa şi Abbas Kiarostami.

Numărul 13 conţine şi un interviu amplu cu Victor Rebengiuc, un actor cu o experienţă de 55 de ani de scenă şi de film. A interpretat roluri importante în filme precum „Pădurea spânzuraţilor” (1964, regie Liviu Ciulei), „Tănase Scatiu” (1978, regie Dan Piţa), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981, regie Lucian Pintilie), „Faleze de nisip” (1983, regie Dan Piţa), „Moromeţii” (1986, regie Stere Gulea), „Secretul armei... secrete” (1988, regie Alexandru Tatos), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003, regie Lucian Pintilie) sau „Medalia de onoare” (2009, regie Călin Peter Netzer).

Iar Andrei Gorzo continuă seria articolelor dedicate teoriilor realismului, cu cea de-a treia parte din fragmentul intitulat „NCR Was Made in Puiuland”.
Lansarea va fi urmată de proiecţia, la Cinemateca Union, de la orele 19.30, a filmului „Duck Soup” (Supa de raţă, SUA 1933), în regia lui Leo McCarey, cu Harpo şi Groucho Marx în rolurile principale.

Mihaela Dedeoglu în dialog, în studio, cu Andrei Rus, coordonatorul revistei Film Menu