Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


ARCO, la cald

arco.jpg

Bartha Sandor - "Ziua şi noaptea"

Două galerii din România au fost selecţionate anul acesta să participe în secţiunea Opening a unuia dintre cele mai importante târguri de artă contemporană din Europa, ARCO Madrid.

Cu peste 30 de ani de activitate, ARCO reuneşte anual aproximativ 200 de galerii şi 3000 de artişti. În contextul destul de depresiv al ţării, care se confruntă cu un şomaj de peste 20%, o piaţă imobiliară muribundă şi un sistem bancar slăbit, Madridul preferă să îşi păstreze ambiţiosul program de expoziţii: Muzeul Prado afişează de curând un program extins la toate zilele săptămânii, Thyssen-Bornemisza a vernisat recent o mare retrospectivă Chagall iar Reina Sofía tocmai a închis o îndrăzneaţă expoziţie dedicată lui Raymond Roussel. În acest peisaj dinamic, ARCO Madrid şi diversele târguri paralele ca JustMad, au forţa de a drena un numeros public internaţional şi a oferi artei expunerea de care nevoie pentru a putea exista.

Secţiunea Opening, la care au participat, cu sprijinul ICR Madrid, Galeria Plan B din Cluj şi Ivan Gallery din Bucureşti, a prezentat o selecţie de tinere galerii europene cu o experienţă mai mică de 7 ani, selectate de curatorul Manuel Segade.

Mihaela Dedeoglu în dialog, în studio, cu Marian Ivan, Ivan Gallery