Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Când regina Angliei se îndrăgosteşte de literatură

Despre monarhia britanică, venerabilă instituţie devenită o celebritate planetară, se spun enorm de multe lucruri. Unii o consideră o caricatură demnă de aruncat la pubela istoriei, alţii văd în această instituţie un veritabil liant al naţiunii engleze. Între aceste două opinii extreme, foarte interesant este punctul de vedere al scriitorilor britanici despre monarhie.

Matei Vişniec ne recenzează în cele ce urmează un roman în care este vorba despre monarhia britanică, cea reală, dar abordată prin prisma unei situaţii fictive.

Toată lumea ştie că există un umor tipic britanic, un umor pe care unii scriitori britanici l-au cultivat cu brio şi atunci cînd au vorbit despre instituţia monarhiei. S-ar părea chiar că monarhia britanică este suportabilă tocmai datorită faptului că supuşii Majestăţii sale Regina Elisabeta a II-a a Angliei sunt dotaţi cu umor.

Iată cam care ar fi concluzia unui roman extrem de intersant scris de Alan Bennett, prozator, scenarist şi dramaturg, roman intitulat, în engleză "The Uncommon reader", în traducere "Un cititor mai puţin obişnuit". El şi-a permis, şi dacă nu ar fi avut umor nu i s-ar fi tolerat probabil acest lucru, să imagineze o poveste în centrul căreia se află chiar regina Elisabeta a II-a, ajunsă la veritabila vârstă de 80 de ani.  

Scriitorul britanic îşi imaginează nici mai mult şi nici mai puţin că la vârsta de 80 de ani regina descoperă brusc… plăcerea de a citi, altfel spus că se îndrăgosteşte brusc de cărţi şi de literatură. Înţelegem deci în mod indirect că până la acel moment şi pînă la vârsta de 80 de ani cărţile n-au făcut parte în nici un fel din universul cotidian al suveranei…

Totul începe la Palatul Windsor unde, într-o bună zi, câinii reginei o iau brusc la goană într-o direcţie necunoscută, undeva în spatele bucătăriilor, unde se afla o curte interioară puţin frecventată de suverană. Cum regina pleacă să-şi recupereze câinii, ea descoperă cu stupoare în respectiva curte interioară un autobuz plin cu cărţi. Cuprinsă de curiozitate, regina urcă în autobuz şi cere explicaţii în legătură cu prezenţa atât de bizară a vehiculului în incinta castelului său. Aşa află regina că acel autobuz era de fapt o bibliotecă mobilă care venea o dată pe săptămână la castel, pentru a le oferi cărţi spre împrumut unora dintre membrii personalului. De altfel în autobuz regina dă nas în nas cu unul dintre angajaţii de la bucătărie, un anume Norman, care tocmai îşi alegea o carte nouă.

Din politeţe, pentru că suverana Marii Britanii încarnează printre altele şi ideea de politeţe şi bune maniere, din politeţe deci, Regina Elisabeta a II-a decide să împrumute şi ea o carte. Dar cum nu ştie ce să aleagă, îi cere părerea lui Norman. Acesta din urmă, după ce schimbă câteva cuvinte cu regina, îşi dă seama că are de-a face cu o "începătoare" în materie de lectură, şi-i sugerează un roman mai "uşor", susceptibil să nu-i pună mari probleme de asimilare.

Din acest moment începe marea aventură culturală a reginei. O relaţie de prietenie culturală profundă se instalează între regină şi susnumitul Norman, care devine consilierul ei în materie de lecturi. După ce regina se iniţiază în lumea surorilor Brontë, Norman îi sugerează să treacă la Henry James, la Proust, la Jean Gênet, la poeta Sylvia Plath… Elisabeta a II-a a Angliei, personajul romanului nostru deci, descoperă universul romanelor, al poeziei, al biografiilor, al memoriilor… Pe scurt, ea intră cu o pasiune devoratoare în lumea literaturii şi începe chiar să-i invite la dineurile regale pe unii scriitori pe care i-a citit. Unele pasaje ale cărţii lui Alan Bennett sunt cu adevărat delicioase, de exemplu momentul când regina îl are ca invitat la dineu pe preşedintele Franţei şi descoperă că acesta din urmă habar nu avea cine este Jean Gênet. Alan Bennett are grijă să nu precizeze numele respectivului preşedinte francez.

Pasiunea pentru literatură a reginei ia însă o amploare atât de mare încât începe să-i nemulţmească pe consilierii săi însărcinaţi cu bunul mers al protocolului. Alan Bennett ne face de fapt să descoperim adevărata faţă a monarhiei: regina, săraca de ea, are puţin timp liber. Ocupată mereu cu inaugurarea statuilor, cu tăiatul panglicilor şi cu participarea la diverse bachete, ea nu are de fapt mult timp de citit. Şi cum pasiunea ei pentru literatură este devoratoare, iată că regina începe să-şi neglijeze unele îndatoriri, să se citească pe furiş, să nu mai fie atentă la ce spune în contextul unor ceremonii… Culmea culmilor, regina începe să-şi neglijeze ţinuta, se îmbracă timp de mai multe zile în şir cu aceeaşi rochie, spre consternarea consilierilor. Aceştia din urmă reacţionează de altfel prompt, Norman, prietenul literar al reginei, este îndepărtat de la curte, reginei încep să-i fie ascunse cărţile, ba chiar i se reaminteşte că din cauza prea multor lecturi pune în pericol prestigiul monarhiei.

Romancierul Alan Bennett merge însă şi mai departe cu parabola sa filozofică. El reuşeşte să-l facă pe cititor să ia în mod spontan partea reginei în această carte. Ori, ce mai descoperă cititorul: că regina, după ce s-a lăsat iniţiată în lectură, începe şi să gîndească cu propria ei minte, ba începe chiar şi să scrie…

Nu vom dezvălui sfârşitul romanului, pentru că el poate fi citit şi în limba română întrucît a apărut acum doi ani la Editura Leda, sub titlul "Alteţa sa, cititoare". Dar ar mai fi de adăugat un lucru: Alan Bennett reuşeşte un excelent portret al monarhiei britanice şi în acelaşi timp scrie o carte în care omagiază forţa cărţilor. Nu ştim dacă Regina Elisabeta a II-a a Angliei a citit acest roman, dar el este este astfel scris încât ar putea fi unul de natură să incite la lectură pe cineva care nu a prea avut ocazia să se întâlnească cu universul literaturii.