Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scandalul Borbely, context mai larg

Apar noi detalii despre dosarul DNA în care este vizat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Procurorii anticorupţie au percheziţionat miercuri dimineaţă apartamentul unei rude a ministrului UDMR, bănuit de trafic de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, Laszlo Borbely ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea unui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş. Firma respectivă ar fi primit 18 contracte în timpul mandatului demnitarului.

Laszlo Borbely are o bună imagine publică, a fost o surpriză apariţia lui într-un asemenea scandal, spune comentatorul politic Stelian Tănase. El pune scandalul într-un context mai larg, acela al fricţiunilor dintre PDL şi UDMR din ultima vreme.

comentatorul politic Stelian Tănase în dialog cu Magda Prelipceanu