Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tragedia din Norvegia şi discursurile politice radicale

Întrebarea care se naşte acum este dacă putem pune în legătură cu tragedia petrecută în Norvegia cu discursurile politice radicale care se fac tot mai des auzite în ţări din nordul Europei.  Sunt voci care susţin ca reflexele criminale ale extremistului norvegian s-au format şi sub influenţa discursurilor de extrema dreapta, din nordul Europei.

Partidele de extremă dreapta din nordul Europei nu numai că îşi fac tot mai pregnant auzită vocea, dar  participă în unele ţări chiar şi la actul de guvernare.

Iată câteva exemple: în Danemarca avem Partidul Popular Danez, care a exercitat resiuni asupra guvernului de la Copenhaga care de la 1 iulie a introdus controalele la frontierele interne.

Alegerile generale din septembrie 2010 au adus o surpriză fără precedent în Suedia. Democraţii Suedezi, "omologii" popularilor danezi, au reuşit pentru prima dată să intre în Parlamentul de la Stockholm.

În Finlanda, Adevăraţii Finlandezi, un partid naţionalistpopulist, a devenit, în urma alegerilor din aprilie anul acesta, a treia formaţiune de pe scena politică internă.

În Olanda, extremiştii de dreapta au avut un cuvânt greu de spus în poziţiile pe care guvernul de coaliţie de la Amsterdam le-a adoptat recent în privinţa aderării României la spaţiul Schenghen.

Interviu cu Laura Sitaru, specialist în civilizaţia arabo-islamică, lector la catedra de arabă a Universităţii Bucureşti

 
Interviu cu Laura Sitaru, specialist în civilizaţia arabo-islamică, lector la catedra de arabă a Universităţii Bucureşti