Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Euranet – 05 Februarie

Statele Unite avertizează că nu vor mai colabora cu instituţiile europene în privinţa schimburilor de informaţii bancare cu scopul combaterii terorismului. România ar putea obţine o derogare de la Bruxelles în ceea ce priveşte sumele pe care trebuie să le deţină pentru cofinanţarea unor proiecte. Premierul Emil Boc cere ministrului Sănătăţii să interzică rapid consumul plantelor etnobotanice, aşa numitele droguri uşoare care se găsesc de vânzare în mai multe magazine din ţară. Criza economică, serviciile proaste şi concurenţa au făcut ca în 2009, turismul autohton să piardă peste şase milioane de turişti.

Statele Unite avertizează că nu vor mai colabora cu instituţiile europene în privinţa schimburilor de informaţii bancare cu scopul combaterii terorismului. Washingtonul va întrerupe cooperarea în cazul în care Parlamentul European se va opune unui acord care ar permite americanilor să consulte informaţiile bancare ale cetăţenilor din statele comunitare. Ne lămureşte imediat de la Bruxelles corespondentul RFI Mihaela Gherghişan.

România ar putea obţine o derogare de la Bruxelles în ceea ce priveşte sumele pe care trebuie să le deţină pentru cofinanţarea unor proiecte. Iată ce spune la RFI fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu, în opinia căruia atragerea de fonduri europene nu trebuie contrapusă aderării la zona euro. Explicaţiile vin în urma ideii avansate de ministrul Transporturilor care ia în calcul amânarea adoptării monedei euro în schimbul dezvoltării infrastructurii.

Premierul Emil Boc cere ministrului Sănătăţii să interzică rapid consumul plantelor etnobotanice, aşa numitele droguri uşoare care se găsesc de vânzare în mai multe magazine din ţară. În ultima perioadă câţiva tineri şi-au pierdut viaţa după ce au consumat aceste produse. Mai multe ţări din Uniunea Europeană au interzis prin lege aceste substanţe. Andreea Pietroşel vine cu detalii în magazinul european.

Criza economică, serviciile proaste şi concurenţa au făcut ca în 2009, turismul autohton să piardă peste şase milioane de turişti. Atât românii cât şi străinii care au avut un fond de vacanţe s-au orientat spre alte destinaţii. Dan Haţieganu, un specialist în domeniu format la Sorbona, s-a întors în ţară pentru a pune în practică ce a învăţat. Un interviu mai târziu, în 40 de minute.

793