Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Euranet – 10 Februarie

Agenţiile de rating financiar şi responsabilii europeni se reunesc joi la Bruxelles pentru a aborda criza din Grecia. Proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice a trecut de guvern şi va ajunge în Parlament săptămâna viitoare. După săptămâni întregi de dezbateri şi planuri anunţate, guvernul scoate în afara legii drogurile uşoare.

Agenţiile de rating financiar şi responsabilii europeni care se reunesc joi la Bruxelles pentru a aborda criza din Grecia, cer liderilor de la Atena să fie fermi şi să-şi menţină planul de austeritate în ciuda protestelor stradale. Mii de funcţionari eleni şi-au întrerupt miercuri lucrul în semn de protest faţă de măsurile luate de guvern ca să scoată ţara din criză. Spitalele tratează numai urgenţele, mai multe şcoli sunt închise iar transportul e dat peste cap. Discutăm subiectul împreună cu Dinu Flămând.

Proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice a trecut de guvern şi va ajunge în Parlament săptămâna viitoare. Prioritatea executivului vizează eliminarea pensiilor speciale de care beneficiază circa 200.000 de români. Premierul precizează că legea nu se va aplica retroactiv. Asta nu-i linişteşte însă pe magistraţi care se gândesc să dea statul în judecată. De ce ne va spune în 40 de minute, fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu.

După săptămâni întregi de dezbateri şi planuri anunţate, guvernul scoate în afara legii drogurile uşoare. Persoanele care vând, deţin sau transportă substanţe de acest gen riscă să ajungă la închisoare. Numai de la începutul acestui an 5 persoane care au consumat plante etnobotanice au murit iar alte câteva sute s-au intoxicat. Dacă decizia guvernului va duce la creşterea consumului de droguri ilegale, l-am întrebat pe Petre Crăciun, fost purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale Antidrog.

220