Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Euranet - 17 Mai

Discuţii fără rezultat luni la Consiliul Economic şi Social. O să discutăm în 40 de minute şi despre protestul mămicilor de la Ministerul Muncii, nemulţumite de reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Miniştrii de Finanţe ai zonei euro încearcă luni seară, la Bruxelles, să găsească o soluţie pentru a stopa deprecierea monedei unice. Iranul, Turcia şi Brazilia au semnat un acord privind schimbul de combustibil.

Discuţii fără rezultat luni la Consiliul Economic şi Social. Reprezentanţii guvernului, cei ai patronatelor şi sindicatelor nu au reuşit să ajungă la un consens pe marginea memorandumului încheiat cu FMI. Documentul nu a primit nici aviz pozitiv, nici negativ. O nouă şedinţă săptămâna viitoare. Oricum, avizul CES-ului este unul consultativ.

O să discutăm în 40 de minute şi despre protestul mămicilor de la Ministerul Muncii, nemulţumite de reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Ce s-a întâmplat pe străzile din Iaşi o să aflăm din reportajul realizat de corespondentul RFI Violeta Cincu.

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro încearcă luni seară, la Bruxelles, să găsească o soluţie pentru a stopa deprecierea monedei unice. Planul de prevenire a crizelor în zona euro, anunţat exact acum o săptămână, nu a avut efectul scontat. După 24 de ore de euforie a pieţelor, euro şi-a continuat scăderea.

Iranul, Turcia şi Brazilia au semnat un acord privind schimbul de combustibil. E vorba de un schimb de uraniu slab îmbogăţit iranian, pentru combustibil puternic îmbogăţit, care ar urma să aibă loc în Turcia. Sancţiunile împotriva Iranului nu mai sunt necesare, apreciază ministrul turc de externe, în timp ce Israelul vorbeşte de un act de manipulare al regimului de la Teheran.

249