
Emisiunile RFI RO
Germania şi Franţa au obţinut modificarea Tratatului de la Lisabona
Germania şi Franţa au obţinut modificarea Tratatului de la Lisabona cu scopul de a proteja Uniunea Europeană de o nouă criză financiară. Practic, mecanismul de susţinere a ţărilor aflate în dificultate din punct de vedere economic se va regăsi cu statut permanent în document iar ţărilor care nu vor respecta noile reguli li s-ar putea retrage dreptul de vot. Mihaela Gherghişan, corespondent RFI la Bruxelles vine cu cele mai noi informaţii.
Fondul Monetar Internaţional dă un ultimatum autorităţilor române. Până pe 15 decembrie trebuie să găsească o modalitate de a nu aplica retroactiv ordonanţa 50 privind creditele. În caz contrar, Bucureştiul nu va primi următoarea tranşă din împrumutul contractat , în valoare de 850 de milioane de euro.
Scandal politic în Bulgaria. Preşedintele şi ministrul de interne au intrat în conflict direct. Acesta din urmă îl acuză pe şeful statului că se află în spatele unei reţele mafiote. Între timp trei partide de opoziție au introdus în parlament o petiție prin care cer constituirea unei comisii de anchetă pe aceasta temă. De la Sofia are toate detaliile corespondentul RFI Petio Petkov.
Un tur de orizont asiatic în emisiunea din aceasta seară. Vorbim de o reuniune a ţărilor din regiune, pe fond de criză în relaţiile dintre China şi Japonia, şi de apropiatele alegeri din Birmania, primele în ultimii 20 de ani.