Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Miniştrii europeni au discutat la Bruxelles gestiunea imigraţiei la nivelul UE

Miniştrii europeni de Interne au discutat la Bruxelles gestiunea imigraţiei la nivelul Uniunii Europene. Miza acestor dezbateri vizează reinstituirea controalelor în interiorul spaţiului Schengen. Danemarca şi-a anunţat încă de miercuri hotărârea de a restabili "cât mai rapid" controale permanente la frontierele sale interne.

Fostul gardian de lagăr nazist John Demjanjuk, astazi in varsta de 91 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Sentinţa, dată de un tribunal din Munchen pune capăt la 18 luni de proces. Supranumit “Ivan cel groaznic” fostul gradian este acuzat că ar fi participat la uciderea a 28.000 de evrei, majoritatea olandezi.

Speranţa unei primăveri arabe începe să pălească. Scenariul Europei răsăritene, unde în 1989 regimurile comuniste au căzut unul după altul într-un timp record, nu se confirmă şi în lumea arabă. O analiză în 40 de minute.

Festivalul de la Cannes a intrat în regim de croazieră. Am vorbit despre filmele şi actorii care vor fi prezenţi aici, merită să discutăm şi despre modul în care acest festival devine  şi un forum politic şi social.

Emisiunea 40 de minute din 12 mai 2011