Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scut american anti-rachetă la baza aeriană Deveselu

Deveselu, judeţul Olt. Este noul punct de pe harta securităţii mondiale. Aici va fi amplasat scutul american antirachetă. Investiţia iniţială, suportată de partea americană, se ridică la 400 de milioane de dolari. Sistemul devine operaţional în 2015.

România are cea mai scăzută  rată de absorbţie a fondurilor structurale din Uniunea Europeană. Fapt care ar putea determina reducerea acestui tip de finanţare la nivelul statelor membre. Este avertismentul lansat de comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş. Ce se poate face pentru evitarea acestui scenariu vă spunem în 40 de minute.

Formaţiunile palestiniene rivale, Fatah şi Hamas au semnat  la Cairo un acord de reconciliere care prevede formarea unui Guvern de independenţi pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale şi legislative, în decurs de un an.  Înţelegerea este criticată vehement de Israel, care vede în el o întărire a Hamas, organizaţie considerată teroristă de statul evreu.

Din această lună s-a schimbat legislaţia privind medicamentele pe bază de plante. Doar produsele care au fost autorizate până la 1 mai pot fi comercializate în statele Uniunii Europene.

Emisiunea 40 de minute din 3 mai 2011