Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Senatorul Mihaela Popa și-a anunțat demisia din Biroul Permanent Național al PDL

mihaela-popa.jpg

Foto: Agerpres

Senatorul PDL Mihaela Popa a anunțat luni că și-a dat demisia din Biroul Permanent Național al acestui partid. "Mi-am dat demisia dintr-un BPN care a fost acceptat, nu ales prin vot liber", a declarat luni, pentru Agerpres, senatorul PDL Mihaela Popa.

Ea a dezaprobat modul în care a fost format actualul BPN, considerând că acest demers ar fi încălcat "exercițiul democratic".

"Dacă eu ca profesor după un examen cu studenții spun după un timp că am acceptat să ia examenul înseamnă că am fraudat acea examinare și probabil ar trebui să suport consecințele de rigoare. Când un președinte de partid spune că a acceptat membri BPN înseamnă că a fost încălcat exercițiul democratic", a precizat senatorul PDL.

Totodată Mihaela Popa a subliniat faptul că nu poate fi construită o democrație reală fără a avea un exercițiu democratic în partidul de guvernământ.

De asemenea, parlamentarul ieșean a afirmat că îl va susține în continuare pe premierul Mihai-Răzvan Ungureanu în care își pune mari speranțe pentru a restaura imaginea României. "Să deschidem concursurile reale și transparența astfel încât să aibă ocazia să participe și tinerii la ocuparea de posturi în ministere, fără ca acestea să fie date pe ușa din spate. (...). În acest moment Mihai-Răzvan Ungureanu are cea mai mare șansă sau cea mai mare neșansă, depinde de el", a conchis Mihaela Popa.

Anterior, vicepreședintele PDL Mihaela Popa anunțase, pe blogul său, că intenționează să demisioneze din funcția pe care o deține, din cauză că alegerile de la Convenția PDL din 14 - 15 mai 2011 nu ar fi fost corecte.

Ea a menționat ca zvonurile conform cărora 'delegații la Convenție ar fi fost obligați să își fotografieze votul pentru Emil Boc' i-au fost confirmate de afirmațiile președintelui PDL, potrivit căruia ar fi 'acceptat' ca demisionarul Sorin Frunzăverde să facă parte din conducerea partidului.

"Afirmațiile lui Emil Boc și îl citez "Am greșit când am acceptat la Congres ca Frunzăverde să facă parte din conducerea de vârf a PDLîmi confirmă îndoiala că alegerile ar fi fost corecte", preciza pe blogul său Mihaela Popa, subliniind că a crezut că a participat "la o Convenție Națională a PDL unde au avut loc alegeri libere, iar membrii Biroului Permanent au fost desemnați prin vot liber" și nu a știut că fostul premier i-a "acceptat pe o listă"

 

Emisiunea Discuţia de luni din 2 aprilie 2012