Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tribunalul sârb pentru crime de război a decis că Ratko Mladici poate fi transferat la Haga

Tribunalul sârb pentru crime de război a decis că fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, arestat joi, poate fi transferat la Haga, pentru a fi adus în faţa  judecătorilor Tribunalului Penal Internaţional. Transferul generalului  ar putea avea loc în cel mult două săptămâni.

Liderii G8 ameninţă Siria cu "noi măsuri" dacă acţiunile de reprimare a autorităţilor împotriva populaţiei vor continua. Pe de altă parte Rusia îl îndeamnă pe liderul libian Muammar Gaddafi să renunţe la putere şi a semnat declaraţia finală a G8 care stipulează plecarea liderului de la Tripoli.

În Grecia liderii tuturor partidelor politice au fost convocaţi de şeful statului, pe fondul temerilor cu privire la necontinuarea sprijinului financiar din partea FMI, care ar aduce falimentul ţării. Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker avertiza chiar ieri că Fondul ar putea să nu aprobe a cincea tranşă de împrumut pentru Atena.  

În ţară, Uniunea Social-Liberală şi-a prezentat  programul economic.  Liberalii au renunţat la cota unică de impozitare dar propun un impozit diferenţiat pe venitul salarial. Programul prevede menţinerea TVA la 24% până în 2016 şi reducerea taxei la 19% după această dată. USL lansează şi ideea  adaptării noului acord cu FMI şi negocierea unei noi înţelegeri cu Fondul în 2013.

Preţurile produselor alimentare vor creşte din nou în perioada următoare,  cu 3-5% din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a contextului internaţional, au anunţat   reprezentanţii federaţiei Agrostar. În 40 de minute veţi putea asculta opinia ministrului agriculturii Valeriu Tabără.

Emisiunea 40 de minute din 27 mai 2011