Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un val de revoltă socială inedită împotriva şomajului afectează Spania

proteste-londra-mai-2011.jpg

Proteste ale comunităţii musulmane din Londra. Foto: Iulian Olteanu

Primăvara arabă cuprinde din ce în ce mai multe ţări din Europa. Greci, spanioli, cehi şi mai nou georgieni ies în stradă pentru a cere „schimbarea“, vor locuri de muncă şi-şi manifestă dezamăgirea faţă de clasa politică.  Analizăm subiectul în 40 de minute.

Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European ia în discuţie în această seară cererea de ridicare a imunităţii eurodeputatului Adrian Severin. Măsura a fost cerută de DNA, sub suspiciunea de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce Severin a fost implicat în aşa numitul scandal al euroşpăgii.

Discutăm şi despre cel mai recent scandal din lumea politică românească. Poliţiştii şi procurorii au efectuat astăzi zeci de percheziții în Constanţa şi Bucureşti, într-un dosar de contrabandă şi evaziune fiscală, în care ar fi implicaţi senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general în MAI, Laurenţiu Mironescu. Între timp, acesta din urmă a fost demis din funcţie. Împotriva senatorului Mircea Banias a fost începută urmărirea penală.

Preşedintele american Barack Obama începe astăzi un turneu de o săptămână în Europa, cel mai lung din timpul mandatului său. Deplasarea cuprinde patru ţări, prima oprire va fi Irlanda. Liderul de la Casa Albă caută între altele, susţinere europeană pentru planul său de ajutorare a Egiptului şi Tunisiei.

20 de filme pe linia de plecare, unul pe cea de sosire. Ca în fiecare an, şi a 64-a ediţie a festivalului de film de la Cannes a avut surprizele sale. "The Tree of life" al americanului Terrence Malick a plecat acasă cu marele premiu, La Palme d'or. Nici o distincţie pentru filmele româneşti aflate în competiţie.

Emisiunea 40 de minute din 23 mai 2011