Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eugen Nicolicea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, despre desemnarea premierului

invitatul-diminetii-eugen-nicolicea.jpg

Eugen Nicolicea ameninţă cu o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

"O nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu ar fi cu scopul de demitere, ci cu scopul de numire a premierului".

"În momentul în care USL-ul va avea o majoritate parlamentară suficient de importantă, cred că refuzul pe care l-ar da preşedintele, deşi poate s-o facă, îi aduce şi riscurile de rigoare, adică se poate supune riscurilor unei suspendări. Această suspendare nu este cu scopul de demitere, ci cu scopul de a numi un premier. În momentul în care preşedintele se opune unei majorităţi parlamentare, adică a unei majorităţi a celui care reprezintă organul suprem al poporului român, adică chiar Parlamentul, atunci înseamnă că te opui voinţei exprimate de poporul român, prin reprezentantul său suprem, Parlamentul. Când te-ai opus poporului, evident că-ţi asumi şi riscuri. Şi există cel puţin pretext, dacă nu motiv de suspendare. Pe perioada suspendării, preşedintele Senatului îi ţine locul şi nominalizează premierul. N-am discutat despre suspendarea cu scopul de demitere, ci suspendarea cu scopul de numire a premierului".

 
Cosmin Ruscior in dialog cu Eugen Nicolicea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor