Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Socialiştii obţin majoritatea absolută în urma alegerilor legislative din Franţa

Socialiştii au obţinut o majoritate absolută în al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, permiţându-i astfel preşedintelui François Hollande să îşi aplice programul electoral. UMP a obţinut 194 de locuri în Parlament iar Extrema dreaptă are două mandate.

Reacţii pozitive pe plan internaţional la votul elen de ieri. Preţul petrolului e în creştere în Asia, după victoria partidului Noua Democratie, victorie care elimină pentru moment speculaţiile privind ieşirea Greciei din zona euro. Legislativul de la Atena va fi format din 7 formaţiuni politice nici una însă nu deţine majoritatea.

Preşedintele francez Francois Hollande a propus săptămâna aceasta şefilor de stat din Europa, înainte de summitul UE din 28-29 iunie de la Bruxelles, o serie de măsuri de creştere cu 'efect imediat' care ar necesita 120 miliarde de euro, scrie Le Journal du Dimanche.