Of, America! (FAZ)

La cina de Thanksgiving, americanii se vor întreba cu ochii la curcan cât anume cred politicienii că va suporta populaţia fără să riposteze. Şi aşa încrederea în Congres a scăzut la un dramatic 10%.

În termeni reali, problema datoriei americane nu este stringentă acum. Va deveni o problemă în circa 5 ani cu tot cu economisirea forţată ce va intra în vigoare în 2013. Conform unor analize ale FMI, datoria Americii va creşte la 115% din PIB depăşind-o pe cea a Italiei. Faptul că SUA se împrumută în continuare la dobânzi lejere de pe pieţe se datorează, în parte, situaţiei dramatice din Europa. Dar şi SUA trebuie să îşi pună ordine în finanţe, lucru ce va fi imposibil în actualul context politic. Republicanii şi democraţii dau dovadă de o lipsă acută de responsabilitate. Dogmele de partid sunt mai importante decât problemele ţării. Alegerile de anul viitor sunt mai importante decât bugetul din acelaşi an. Pentu reforme adevărate mai avem de aşteptat. Of, America!

Die Welt: Lipseşte o soluţie care nu presupune tipărirea de bani

Investitorii îşi vor fără excepţie banii înapoi – aşa e regula de când lumea şi pământul. Dar numai state care au acces la o bancă emitentă proprie pot da asigurări că vor şi plăti sumele înapoi.

Este limpede că ţările cu probleme au trăit dncolo de posibilităţile lor reale timp de mulţi ani. La fel de clar este că aceste state au nevoie de reforme concurenţiale profunde. Şi la fel de evident şi faptul că ele vor dura mai degrabă zece ani decât unul singur. Problema?! Păi… să fie oare faptul că de la aceste guverne ne aşteptăm mai degrabă să falsifice nişte date decât să îşi rezolve problemele cu adevărat?!

De aceea banii investitorilor se duc mult mai repede către ţări precum SUA şi Japonia, dar nu pentru că acele economii ar fi mai solide, ci pentru că acele state au tiparniţe proprii de bani. Pe investitori nu-i mai interesează prea multe, ei îşi vor banii înapoi. Cum şi de unde chiar nu mai contează şi exact acesta este pericolul cel mai mare.

New York Times: Condamnatele alegeri egiptene

Cea mai mare ţară cuprinsă de Primăvara Arabă se îndreaptă către alegeri parlamentare dezastruoase care ar putea arunca Egiptul în plin război civil. Liderii militari şi-au pierdut complet legitimitatea, iar anunţul unui guvern de uniune naţională este doar un remediu temporar.

Votul va eşua, cel mai probabil, nu din cauza fraudei sau a violenţelor, ci pentru că regulile electorale stabilite de Consiliul Militar vor face în aşa fel ca rezultatul parlament să nu reprezinte voturile egiptenilor. Generalii au blocat accesul partidelor şi al organizaţiilor nonguvernamentale la procesul de reglementare electorală. La fel şi în cazul ONU, care a asistat Tunisia în pregătirea primului scrutin liber de câteva decenii încoace. Egiptul are nevoie disperată de un sistem electoral care să nu marginalizeze micile partide liberale şi minorităţile. Dacă revoluţionarii din Piaţa Tahrir nu îşi vor vedea votul producând o schimbare reală în ţară, atunci vor reveni pe străzi aşa cum au făcut-o deja. Doar că eşecul democraţiei în Egipt va avea efecte mult dincolo de spaţiul arab.

Le Monde: Kuweitul în plină criză

Se profilează acelaşi model de revoltă precum în alte state arabe. Opozanţi şi susţinători ai guvernului din emirat au manifestat concomitent în contextul unei crize politice adânci provocată de un scandal de corupţie în Parlament.

Procuratura anchetează în prezent circa 15 deputaţi care sunt suspectaţi de vărsăminte ilegale de bani în conturile lor care ar însuma, conform opoziţiei, aproximativ 350 milioane USD. Dar aceasta ar fi o problemă despre care nu am putea afirma neapărat că ne surprinde. În contextul manifestaţiilor de opoziţie însă, aceşti deputaţi corupţi sunt asociaţi şeicului Nasser şi deja scandările nu mai au legătură cu deputaţii, ci cu întreg regimul. Kuweitul începe să afişeze aceeaşi reţetă revoluţionară ce a cuprins mare parte a spaţiului arab.

The Guardian: Noul început tunisian

Mai sunt multe de făcut în Tunisia, nimeni nu se îndoieşte de asta. Efortul care trebuie depus de acum încolo trebuie să vină din partea întregii societăţi.

Alegerile au trecut şi au avut un câştigător clar – un partid islamist moderat, aşa cum se autodescrie – care a profitat în principal de interzicerea formaţiunii în cei peste 30 de ani de dictatură marca Ben Ali. Acum însă, Tunisia are nevoie de proiecte măreţe: separaţia puterilor în stat, reforma judiciară, restructurarea economiei şi asigurarea unui standard de viaţă mai bun. Tunisia a fost scânteia Primăverii Arabe şi trebuie să rămână liderul regiunii în procesul de democratizare deplină a societăţii. Dacă liderul va eşua – eventual chiar din cauza islamiştilor – exemplul dat celorlalte state revoluţionare va fi unul extrem de periculos.