Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Avem nevoie de ucenici, nu doar de academicieni (Die Welt)

Reforma învăţământului riscă să aibă efecte secundare nedorite în motorul economiei germane şi al celei europene în acelaşi timp. Miniştrii de resort din landurile Republicii Federale vor să reducă importanţa uceniciei care este baza inovaţiei şi a creşterii economice într-un model bazat pe IMM-uri.

Trăim în epoca în care capitalul din capetele angajaţilor este forţa care mână întreaga economie. Dar când vine vorba de „cine anume trebuie să asigure cunoştinţele oamenilor?!”, părerile miniştrilor culturii din landurile germane sunt foarte divergente. Toată lumea să aibă bacalaureat, dacă se poate şi un bachelor după aceea – asta ar vrea politicienii, dar realitatea dictează alte necesităţi.

Pentru IMM-urile germane care nu au departament de cercetare separat, cel mai important factor de inovaţie îl reprezintă ucenicii. Cu alte cuvinte, aşa numita „educaţie duală” (care combină pregătirea şi munca) este motorul inovaţiei germane. Şi totuşi, a fi politician devine sinonim cu ignorarea realităţii şi a necesităţilor evidente ale populaţiei şi economiei. Miniştrii educaţiei vor să declaseze această formă de învăţământ în favoarea studiilor teoretice în loc să consolideze modelul uceniciei din Germania (şi Austria) şi să încerce să-l promoveze chiar pe plan european.

Patronatele şi sindicatele sunt îngrozite. Şi miniştrii de la Berlin au anunţat că nu vor accepta aşa ceva. Într-o rară manifestare de consens transpartinic şi social, decidenţii germani spun că visul academic nu are voie să distrugă fundamentul economiei germane. Republica Federală are mai mult de jumătate din angajaţii săi (deci vreo 22 de milioane) fără diplomă universitară. Şi când produsele „made in Germany” sunt apreciate pe plan mondial şi economia germană e cea mai solidă din Europa, e greu să înţelegi criticile OECD despre ponderea „mică” a diplomelor în societatea germană.

Să devin independent? Nu, mulţumesc! (The Guardian)

Sprijinul pe care permierul britanic îl acordă modelului de antreprenoriat nu poate ascunde realitatea şi nici să mascheze erodarea conceputului de loc de muncă.

Ce contează că economia britanică nu dă niciun semn de revigorare? Dacă ne luăm după un singur indicator, cerul regatului ar fi plin de norişori roz şi traficul ar produce sunete de harpă, nu de motoare. Numărul persoanelor independente – sau al antreprenorilor – a crescut la un nivel record de 4,14 milioane. Nici că putea fi mai bine.

Probabil că noii antreprenori britanici vor fi cu toţii următorul Google sau Facebook şi atunci merită riscul renunţării la locul de muncă şi investirii în propria afacere. Realitatea însă, din nou nu are de-a face cu politicienii. Studii arată că 90% din noii antreprenori britanici sunt de fapt persoane care îşi dau demisia din locuri de muncă part-time. Departe de a fi nişte specialişti de marcă, independenţii sunt mai degrabă persoane fără calificare (sau cu una puţin cerută) şi culeg de ici de colo ce joburi pot găsi.

Dincolo de mecanismele pieţei muncii, antreprenoriatul britanic ascunde şi un model fraudulos care nu poate fi benefic pentru bugetul statului: eludarea unor impozite şi taxe prin contracte inter-firmă pentru un post de simplu angajat. (Nu vă sună cunoscut din multe branşe româneşti?!). Întrebarea britanicilor este dacă acest model va reconfigura piaţa muncii şi sistemele de asigurări sociale pe termen lung. Dacă ne inspirăm din modelul capitalismului iresponsabil de până acum, răspunsul este cu siguranţă Da.

Normalitatea turcească din Orientul Mijlociu (Washington Post)

Să cităm o analiză unilaterală: „De când a preluat puterea în Turcia un partid islamist, ponderea crimelor cu victime femei a crescut cu 1400%. Libertatea presei a decăzut la nivelul din Rusia, premierul a stabilit relaţii cu Hamas şi a ameninţat cu intervenţii militare atât Ciprul cât şi Israelul.” Aşadar se pune întrebarea: Mai are Turcia ceva de căutat în NATO?

Nu, ar crede un prezidenţiabil republican care are impresia că Turcia este guvernată de un regim islamist. Islamist? Greu de crezut că un guvern de terorişti islamici ar primi os taţie radar dintr-un scut antirachetă, ar pune la dispoziţie tehnică militară pentru intervenţia din Libia, ar găzdui opoziţia siriană şi ar amenda Constituţia pentru a extinde drepturile femeilor şi ale minorităţilor etnice.

OK, recunoaştem. Şi asta a fost o analiză unilaterală. Dar tocmai asta e problema: Turcia a devenit un aliat complex, dinamic, dificil, uneori frustrant, dar cu siguranţă important al SUA în Orientul Mijlociu. Realitatea din teren ne spune că regimurile cu „orientare islamistă” au şanse să devină noii parteneri moderaţi ai Occidentului. Bineînţeles că există riscul ca mişcări precum Hamas sau Hezbollah să devină ameninţări, dar exemple din Turcia, Egipt sau Tunisia pot reprezenta modele funcţionale.

Socialiştii îşi detaliază programul (Le Monde)

După ce a fost acuzat în repetate rânduri că nu a prezentat idei concrete pentru a deveni o alternativă la actuala putere, candidatul socialist Francois Hollande a ieşit la rampă duminică şi şi-a dezvăluit programul electoral. Pe lângă direcţii pronunţat de stânga, discursul lui Hollande a avut şi câteva surprize.

Marele inamic al candidatului socialist nu este actualul preşedinte Nicolas Sarkozy. Duşmanul lui Hollande este lumea financiară care „a preluat controlul asupra economiei”. În chestiuni legate de bursă, stânga doreşte o veritabilă taxă pe tranzacţii financiare. În problema zonei Euro, Hollande nu renunţă la scopul său de a renegocia tratatul de convergenţă fiscală semnat în decembrie de liderii europeni şi vrea introducerea de obligaţiuni comune în uniunea monetară.

Intervenţia statului în economie ar urma să fie profundă în viziunea stângii. O bancă publică de investiţii ar oferi credite avantajoase pentru investitori, dar în caz de relocare a producţiei în alte state aceste ajutoare ar urma să fie returnate către stat. Un program de ameliorare a izolării termice la cel puţin un milion de imobile ar crea zeci de mii de locuri de muncă.

Cu toate acestea, Hollande a anunţat şi ţinta de buget echilibrat la finele mandatului său. Toate cheltuielile ar urma să fie dublate de economii, iar sectorul public nu ar spori numărul de angajaţi. Pensiile şi sănătatea ar suferi reforme dure, a anunţat candidatul socialist.